Dăncilă avertizează: Parlamentarii PSD care vor vota Guvernul Orban vor trebui să plece din partid
„Știu că întrebarea este de ce nu ne prezentăm la vot și de ce nu votăm Guvernul Orban. Pentru că noi nu putem să susținem un program de guvernare care ia măsuri împotriva românilor. Dacă veneau cu un program de guvernare prin care continuau măsurile bune și nu vorbeau de austeritate (…) poate ne gândeam la acest lucru, pentru că pentru noi sunt importanți românii. Dacă noi am vota Guvernul înseamnă că am fi de acord cu măsurile din programul de guvernare. PSD nu va participa la vot, iar cei care vor participa înseamnă că trădează PSD și vor trebui să plece din partid. Cred că toți cei care vor vota acest guvern sunt parte a programului de guvernare și vor trebui să răspundă în fața românilor”, a spus Viorica Dăncilă.
Liderul PSD a adăugat că parlamentarii care au demis Guvernul au responsabilitatea de a găsi voturile necesare pentru învestirea noului Guvern.
„Decizia noastră este să nu participăm la vot. Cei care au reușit să strângă o majoritate de conjunctură pentru a dărâma un Guvern sunt cei care trebuie să își asume responsabilitatea pentru a strânge voturile necesare pentru învestirea unui nou Guvern. Am spus și repet, nu se pune problema înlocuirii unei persoane cu cealaltă, nu se pune problema că nu ne dorim stabilitate. Am demonstrat de-a lungul timpului că ne dorim stabilitate și predictibilitate. Cei care au dorit să nu avem stabilitate sunt cei care au dărâmat Guvernul, dar nu au venit cu nimic în loc. Au venit peste mult timp cu o formulă guvernamentală și cu un program”, a subliniat Dăncilă.
Audierea miniștrilor propuși în Guvernul Orban va avea loc marți și miercuri, urmând ca votul să fie dat într-un plen reunit lunea viitoare, de la ora 14.00, potrivit unei decizii a conducerii Parlamentului.