Dăncilă: Dacă până la sfârșitul anului nu avem 100 de kilometri de AUTOSTRADĂ, șeful CNAIR pleacă ACASĂ
„Am văzut că infrastructura e principala preocupare a multora și este firescă. După 30 de ani este normal să avem aceste cerințe. Anul acesta, noi trebuie să terminăm 100 de kilometri de autostradă. Pe 31 decembrie, șeful CNAIR trebuie să vină și să-mi spună: «Avem cei 100 de kilometri de autostradă». Dacă zice «nu-i avem», pleacă acasă. Deci avem un act semnat, am promis acest lucru, trebuie să-l facem”, a afirmat Viorica Dăncilă, într-un interviu acordat Antena 3, în perioada când a fost la Bruxelles.
Ministrul demisonar al transporturilor, Lucian Șova a anunțat că îi va demite pe cei responsabili de realizarea autostrăzii, în cazul în care ținta nu va fi atinsă.
„Mai sunt puține zile până la sfârșitul anului, dar îmi mențin ținta de 60 de kilometri de autostradă care vor fi deschiși traficului. La 31 decembrie, vom vedea dacă țintele asumate prin programul de guvernare sunt îndeplinite sau nu. Pe 3 ianuarie, vă informez că, în măsura în care unele dintre ținte nu vor fi atinse, voi solicita să dea dovadă de onoare responsabilii din companiile din subordine sau, dacă nu, îi voi onora eu cu demiterea pentru simplul motiv că nu au atins țintele asumate prin programul de guvernare”, a declarat Lucian Șova, joi.
Premierul a adăugat că există 18 solicitări pentru construirea autostrăzii Ploiești-Comarnic-Brașov în parteneriat public-privat.
„Pe parteneriat public-privat am scos autostrada Ploiești-Comarnic-Brașov, avem până acum 18 solicitări. La jumătatea lunii ianuarie, deja vom desemna pe cel care va construi această autostradă, deci sperăm ca în cel mai scurt timp să avem și această autostradă. Bineînțeles că analizăm foarte atent ceea ce se întâmplă și cu celelalte autostrăzi”, a explicat Dăncilă.
Dăncilă a vorbit și despre problemele în legătură cu autorizațiile de mediu, dând ca exemplu tronsoanele Pitești-Sibiu.
„Știu că mai avem unele probleme legate de autorizațiile de mediu. Mai avem la Pitești-Sibiu, avem două tronsoane unde trebuie să vedem studiile geologice. Ne dorim să realizăm acest lucru și eu sper ca în timpul guvernului pe care îl conduc să începem această autostradă, dar, în același timp, acordăm o mare atenție legării coridoarelor europene, dar și pe partea de Moldova, care pentru noi este o prioritate. Vrem să vedem cum realizăm acest lucru, poate chiar combinând fondurile europene cu parteneriatul public-privat”, a conchis Viorica Dăncilă.