Prima pagină » Știri politice » Dăncilă, despre viitorul ministru al Educației: Trebuie să fie un om care să cunoască sistemul – VIDEO

Dăncilă, despre viitorul ministru al Educației: Trebuie să fie un om care să cunoască sistemul – VIDEO

Președintele PSD Viorica Dăncilă a declarat, vineri, înaintea ședinței Comitetului Executiv Național (CEx) al PSD, întrebată pe cine susține ca ministru la Educație, că această chestiune va fi discutată în CEx, precizând că trebuie să fie „un om care să cunoască sistemul".

Întrebată pe cine susține la Ministerul Educației, premierul Viorica Dăncilă a replicat: „O să vă spun după ce o să am votul CEx-ului. Un om care să cunoască sistemul”.

Liderul PSD a mai precizat că în ședința CEx vor fi discutate și propunerile de vicepremieri pe probleme economice și parteneriate strategice.

Social-democrații s-au reunit vineri, la Parlament, în ședința Comitetului Executiv al partidului, pentru a discuta despre organizarea Congresului de sâmbătă, dar și despre propunerile de miniștri pe care liderul PSD urmează să i le trimită lui Klaus Iohannis.

Surse din interiorul PSD au declarat, pentru Mediafax, că Viorica Dăncilă îl va propune pe Mihai Fifor la Interne, după finalizarea perioadei de interimat.

Pentru funcția de ministru al Educației sunt vehiculate mai multe nume, printre care și Radu Szekely, fost consilier al ministrului Ecaterina Andronescu.

Autor