Dăncilă, după ce a fost acuzată că este „teleghidată de statul paralel”: M-aș dezvinovăți de ceva ce nu există
„Cred că nu trebuie să conving pe nimeni de acest lucru, pentru că ar însemna să mă dezvinovățesc de ceva ce nu există. Sper că conving de faptul că am puterea, determinarea ca să reformez partidul și să mergem mult mai uniți pentru viitoarele alegeri”, a declarat Viorica Dăncilă, la Antena 3, fiind întrebată dacă are de gând să-și convingă colegii că nu este „teleghidată de statul pararel”.
Premierul a precizat că nu are favoriți pentru echipă, menționând că voturile vor fi cele care vor face diferența.
„Ați văzut că modul de abordare al candidaturilor a fost altul. Am încurajat să candideze cât mai mulți colegi și colege. Voi merge alături de președinte executiv, secretar general, cei care vor avea cât mai multe voturi și bineînțeles girul colegilor. Cred că am făcut primii pași spre reformă, spre un alt mod de abordare. În urma dialogului, argumentelor am ajuns cu toții la concluzia că avem aspecte de statut care trebuie modificate, și acest lucru nu trebuie făcut doar de o persoană”, a completat Dăncilă.
Congresul extraordinar al PSD va avea loc la Sala Palatului, de la ora 11.00, iar social-democrații vor alege președintele, președintele executiv și secretarul general al partidului. Delegații formațiunii vor valida noul statut și proiectul politic al formațiunii.
La reuniunea social-democraților va participa și Călin Popescu Tăriceanu. De asemenea, la eveniment sunt așteptați să participe aproximativ 4.000 de delegați.
Comitetul Executiv al PSD a validat, vineri, candidaturile pentru cele trei funcții de conducere în partid. Astfel, pentru funcția de președinte al PSD candidează Viorica Dăncilă, Șerban Nicolae, Liviu Pleșoianu și Ecaterina Andronescu.
Daniel Suciu, Daniel Florea și Sorin Bota sunt candidații înscriși pentru funcția de președinte executiv, iar pentru cea de secretar general CEx i-a validat pe Codrin Ștefănescu, Gabriel Petrea, Mihai Fifor, Felix Stroe și Rodica Nassar.
Eugen Teodorovici și-a retras candidatura pentru poziția de președinte executiv. Totodată, Marius Dunca și-a retras candidatura pentru funcția de secretar general, precizând ulterior ședinței CEx, că îl va susține pe Mihai Fifor.
Comitetul Executiv a mai decis vineri ca alegerile pentru pozițiile de conducere ale formațiunii să se desfășoare într-un singur tur.