Dăncilă: Economia României se află pe un trend ascendent și va continua în ritmul de creștere
„Aș dori să punctez câteva date care dovedesc faptul că economia României se află pe un trend ascendent și va continua în ritmul de creștere. Țara noastră a înregistrat în primele două luni un nivel record al investițiilor străine directe, depășind un miliard de euro, cel mai ridicat nivel după criza economică. Este o creștere de peste 47% față de aceeași perioadă a anului trecut, care arată încrederea investitorilor străini în mediul de afaceri din România. De asemenea, exportul de servicii din această perioadă s-a majorat cu aproape 600 milioane de euro, cu 17,5 %, ceea ce înseamnă un surplus comercial de 1.3 miliarde de euro”, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern.
Premierul a afrimat că cele mai importante exporturi se regăsesc în domeniul IT și transporturi.
„Printre serviciile cu o contribuție importantă la export se regăsesc cele de IT și transport, servicii cu valoarea adăugată ridicată. În primele două luni din acest an cifra de afaceri din sectorul IT s-a majorat cu aproape 24% față de primele două luni din 2018, iar cifra de afaceri din transporturi cu aproximativ 15%”, a adăugat Dăncilă.
Ea a afirmat, de asemenea, că România s-a plasat pe locul doi în ceea ce privește lucrările în construcții.
„În legătură directă cu evoluția bună a economiei este și faptul că în luna februarie România s-a plasat pe locul doi la nivel european în ceea ce privește lucrările în construcții, un avans mai mare fiind înregistrat doar de Slovenia. Toate acestea sunt date care confirmă măsurile bune pe care guvernul PSD-ALDE le-a luat și în același timp arată că economia românească se dezvoltă pe o bază sănătoasă”, a mai spus premierul.