Dăncilă îl acuză pe Iohannis: Guvernul nu poate prelungi termenul înscrierii la vot în Diaspora
„Trebuia să avem ședință de Guvern. Înainte de a veni la recepția spitalului de la Mioveni am avut un Forum cu românii din străinătate. Trebuia să avem pe agenda ședinței de Guvern o ordonanță de urgență prin care prelungeam termenul de înscriere în registrul electoral al românilor din Diaspora pentru votul prin corespondență. Nu am putut realiza acest lucru. Sunt multe obiective care nu mai pot aștepta. Această blocare a însemnat că tot ceea ce aveam pe ordinea de zi trebuie să ducem sătpămâna viitoare și cred că acest lucru nu este un lucru normal”, a declarat Viorica Dăncilă, la Mioveni.
Șeful Executivului a adăugat că speră ca „ președintele să vină cu o decizie care să arate că vrea o Românie normală, o Românie în care și Guvernul funcționeză așa cum ar trebui”.
Klaus Iohannis va susține, joi, de la ora 18:00, o declarație de presă la Palatul Cotroceni, în care ar putea să anunțe decizia pe care a luat-o în privința propunerilor PSD de miniștri interimari, după ce ALDE a ieșit de la guvernare.
Președintele a susținut o declarație de presă, miercuri la Cotroceni, în care a atacat Guvernul, vorbind despre guvernarea eșuată a PSD, însă nu a menționat nimic despre o hotărâre privind miniștrii interimari.
Viorica Dăncilă a anunțat că Guvernul a sesizat Curtea Constituțională pentru a reclama un conflict cu președintele Klaus Iohannis, generat de blocarea propunerilor de numire a miniștrilor interimari. Sesizarea a fost deja înregistrată la CCR.
Șeful Executivului a transmis, la Cotroceni, nominalizarea ca interimari a lui Niculae Bădălău la Energie, Ioan Deneș la Mediu și Ștefan Radu Oprea la relația cu Parlamentul, după ieșirea ALDE de la guvernare și demisia miniștrilor ALDE.