Dăncilă îl critică pe Iohannis: Aflăm că premierul fără cabinet și fără program nu își poate impune noul Guvern în Parlament
„Aflăm astăzi că premierul fără cabinet și fără program de guvernare a ajuns la concluzia că nu își va putea impune în Parlament noul Guvern.Tot astăzi, aflăm de la un alt susținător al căderii Guvernului, domnul Cioloș, că nu vrea să intre la guvernare «pe cârpeli și înțelegeri pe termen scurt»”, a scris Viorica Dăncilă, duminică, pe pagina sa de Facebook.
Președintele PSD îl apostrofează pe Klaus Iohannis, întrebându-l de ce nu s-a asigurat că Guvernul PNL trece în Parlament, înainte de a „arunca țara în haos”.
„În condițiile în care negocierile par să eșueze, vă întreb, domnule Klaus Iohannis, nu era mai înțelept să vă gândiți la asta înainte de a demite Guvernul? Într-o «Românie normală», nu vă asigurați întâi că nu aruncați țara în haos înainte de a da jos Executivul fără niciun fel de motiv clar articulat?”, a mai completat președintele social-democraților.
Dăncilă a mai afirmat că așteaptă instalarea noului Guvern, săptămâna viitoare, cu un program de guvernare.
„Așteptăm să vedem săptămâna viitoare noul Guvern instalat, cu programul de guvernare pe masă. Asta, bineînțeles, dacă nu sunteți dispus să recunoașteți de acum că nu ați avut niciun plan, că nu v-a interesat nicio clipă că aruncați România în criză și că totul a fost doar o manevră electorală din care românii nu au nimic de câștigat”, a conchis Dăncilă.
Afirmațiile Vioricăi Dăncilă, vin în contetul în care, președintele PLUS Dacian Cioloș a afirmat, duminică, faptul că Alianța din care face parte poate intra „mâine” la guvernare, dar pe proiecte politice, nu „pe cârpeli și înțelegeri pe termen scurt”.
Liderul USR Dan Barna l-a completat, spunând: „Ar fi oportunism să intrăm într-o guvernare care nu are niciun fel de susținere”
Premierul desemnat Ludovic Orban are la dispoziție 10 zile, de la data desemnării, pentru formarea unui Guvern PNL și obținerea votului de învestitură în Parlament. În cazul respingerii acestei propuneri de două ori de către Parlament, este posibilă dizolvarea Parlamentului și organizarea de alegeri anticipate.