Prima pagină » Știri politice » Dăncilă, rezervată în privința voucherelor pentru elevii care nu au absențe

Dăncilă, rezervată în privința voucherelor pentru elevii care nu au absențe

Dăncilă, rezervată în privința voucherelor pentru elevii care nu au absențe
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, la Galați, că proiectul privind acordarea voucherelor de 10 lei pe zi pentru elevii fără absențe nu face parte din Programul de Guvernare și nu se poate pronunța, deocamdată, asupra implementării lui, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Întrebată, vineri, într-o conferință de presă susținută la Galați, dacă susține proiectul privind voucherele în valoare de 10 lei pentru elevii care nu absentează, Viorica Dăncilă, președinte PSD, a spus că acest ăproiect nu face parte din Programul de Guvernare și nu poate spune, la acest moment, dacă poate fi implementat sau nu.

„În momentul în care am tipărit acel program de guvernare, pe lângă măsurile pe care le avem în program și care trebuie să fie respectate, pentru că ele au fost votate în plenul Parlamentului României, am cerut în teritoriu mai multe măsuri pe care colegii din organizații le pot pune în următoarea perioadă. Printre acele măsuri a fost și aceasta (voucherele pentru elevi – n.r.). Asta nu înseamnă că o să o implementăm. Vom vedea pe fiecare domeniu ce vom prelua din propunerile din teritoriu și pe care le putem transforma în realitate, care este proiecția bugetară a fiecărei măsuri, astfel încât să ne încadrăm în deficit, în normele pe care le avem”, a spus Dăncilă.

Premierul a explicat că săptămâna viitoare va fi făcută evaluarea fiecărui minister, a măsurilor pe care le-au îndeplinit miniștrii din măsurile de guvernare, dar și ceea ce mai este de îndeplinit.

„Atunci vom vedea care dintre măsurile din teritoriu le putem accepta și care nu. Atunci vom putea spune exact dacă o măsură sau alta care nu este în programul de guvernare va fi luată de către Guvernul României”, a mai spus Dăncilă.

 

Citește și