DĂNCILĂ se întâlnește cu TIMMERMANS, după criticile aduse Guvernului și lui DRAGNEA
„În următoarele două zile mă voi afla într-o vizită de lucru la Bruxelles pentru a participa la două evenimente importante dedicate egalității de șanse și promovării drepturilor femeilor. (…) Voi avea de asemenea întrevederi bilaterale cu reprezentanți ai instituțiilor europene, printre care prim-vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans și cu negociatorul-șef pentru Brexit, Michel Barnier”, a anunța Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de marți a Guvernului.
Aceasta este prima întrevedere între cei doi după ce la Congresul PES din 23 februarie, Frans Timmermans a evitat-o pe Viorica Dăncilă, potrivit imaginilor apărute în spațiul public. În cadrul evenimentului, prim-vicepreședintele CE a criticat și legile justiției, avertizându-l pe liderul PSD Liviu Dragnea că dacă vrea să mai facă parte din partidul socialiștilor europeni ar trebui să respecte valorile fundamentale ale formațiunii.
La Congresul PES, Frans Timmermans a fost desemnat candidatul socialiștilor europeni pentru funcția de președinte al Comisiei Europene.
După gestul lui Timmermans, Viorica Dăncilă a fost întrebată despre imaginile devenite virale, în care prim-vicepreședintele CE nu salută prim-ministrul român, deși era un cadru oficial în care toți cei prezenți se salutau. Ea a spus are o relație foarte bună cu oficialul european, se cunosc de mult timp și că întâlnirea de la Madrid a fost un succes.
Cu patru zile înaintea Congresului PES, prim-vicepreședintele CE a spus, la Bruxelles, că nu a știut că va fi adoptată o nouă ordonanță de urgență pentru modificarea legilor justiției, de către guvernul condus de Viorica Dăncilă.
Timmermans a adăugat că alături de Jean-Claude Juncker încearcă să încheie procedura ridicării raportului MCV până la finalul mandatului acestei Comisii Europene, însă pentru țara noatră sunt „mulți pași de parcurs”.
Într-o scrisoarea adresată premierului român în aceeași perioadă, oficialul european atrăgea atenția asupra evoluțiilor și modificărilor în legislația românească din domeniu, precizând că aceste probleme au o relevanță directă în contextul preocupărilor care durează de mult timp, evidențiate în raportul MCV.
Timmermans a reamintit că în raport au fost exprimate îngrijorări referitor la Secția pentru investigare a infracțiunilor din justiție. Prim-vicepreședintele CE a cerut ca autoritățile române să se abțină de la orice măsuri care ar inversa progresele obținut de țara noastră de-a lungul anilor.
Guvernul a adoptat, marți, modificarea OUG 7 pe legile justiției, în ciuda avizului consultativ negativ al CSM. Tudorel Toader a anunțat, la finalul ședinței Executivului, că actul normativ conține cinci modificări, între care se numără și cele privind delegările în funcțiile de conducere ale parchetelor și posibilitatea ca un judecător să candideze la șefia parchetelor.
„Guvernul a adoptat OUG pentru modificări la legile justiției. Cele trei legi ale justiției, dacă este să mă exprim într-o formă mai accesibilă, modificări la OUG 7/2019. Care este temeiul acestor modificări. Doamna prim-ministru a avut o întrevedere cu reprezentanți ai CSM, asociatiilor magistraților. În speță cu președintă CSM, președinta Asociației Magistraților din România, etc. întrevedere la care am participat și eu ascultând argumentele și contrargumentele. Văzând reacțiile la respective întrevedere au fost convenite cinci modificări”, a anunțat ministrul Justiției, Tudorel Toader.
În vizita pe care o va efectual miercuri și joi la Bruxelles, premierul Viorica Dăncilă va avea o întrevedere și cu negociatorul-șef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier.