Dăncilă se întâlnește la Cotroceni cu Iohannis. Guvernul vorbește despre „acte normative ce NU suportă amânare”
Guvernul a avut marți o ședință, ulterior purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, a declarat că nu a existat la întrunirea Cabinetului Dăncilă vreun document care să vizeze amnistia sau grațierea. Acesta a precizat că o altă ședință de Guvern urmează aibă loc joi, deoarece, în condițiile în care se apropie vacanța parlamentară, „sunt acte normative care trebuie adoptate și nu suportă amânare”.
În această săptămână, au apărut informații în spațiul public potrivit cărora Guvernul ar vrea o OUG pentru pentru grațiere și amnistie. Ar fi ultima săpămână în care Cabinetul Dăncilă ar putea emite ordonanțe de urgență, joi fiind ultima zi a sesiunii extraordinare, nemaifiind necesară convocarea Parlamentului pentru o adoptare ulterioară.
Liderii coaliției PSD-ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, au infirmat informațiile potrivit cărora Executivul ar avea intenția adoptării unei astfel de ordonanțe de urgență.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a negat, luni, că Executivul ar intenționa să adopte în ședința de marți o ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea, el afirmând că, într-o discuție, premierul Viorica Dăncilă și ministrul Justiției, Tudorel Toader, au infirmat zvonurile în acest sens.
„I-am întrebat pe doamna premier și pe domnul ministru al Justiției dacă există vreo intenție de adoptare a unei OUG de grațiere pentru ședința de Guvern de mâine (marți – n.r.). Amândoi au infirmat aceste zvonuri apărute în spațiul public”, se arată în mesajul transmis de Liviu Dragnea Digi24.
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că nu a discutat cu Liviu Dragnea, în cadrul întâlnirii de la Parlament, despre ordonanța de urgență privind amnistia și grațierea, despre care unii spun că ar urma să fie dată pentru liderul PSD, dar că „din cauza lui Dragnea” nu trebuie lăsați să sufere oameni nevinovați. Președintele Senatului a adăugat că o astfel de măsură trebuie analizată dacă este oportună sau nu.
„Nu s-a discutat subiectul (unei ordonanțe de urgență privind amnistia și grațierea – n.r.). Cred că a fost aruncat în presă pe anumite canale, nu e prima oară când se întâmplă și atunci văd că foarte mulți mușcă la subiect și subiectul se umflă. Am fost și astăzi întrebat dar nu am făcut declarații publice pentru că eram îmbrăcat nepotrivit. E un subiect care îi pasionează pe foarte mulți. Să nu credeți cumva că vreau să închid subiectul. Nu vreau să credeți că mi-e teamă sau mă jenez să discut acest subiect. Primul lucru pe care vreau să îl remarc este cel că această idee a unei amnistii și a unei grațierii nu ar fi de neconceput. S-a mai făcut în România, ultima dată cu foarte mulți ani în urmă”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu la TVR.