Prima pagină » Știri politice » Daniel Chițoiu își anunță demisia din PNL

Daniel Chițoiu își anunță demisia din PNL

Daniel Chițoiu își anunță demisia din PNL
Deputatul Daniel Chițoiu a anunțat că și-a dat demisia din PNL deoarece este nemulțumit de deciziile luate la nivelul Congresului PNL, prin care s-a decis afilierea la PPE și fuziunea cu PDL, susținând că partidul este "stăpânit de haos" și a devenit un teren de bătălie între Antonescu și Iohannis.

„Prin decizia de a demisiona din PNL rămân consecvent crezului meu liberal, rămân fidel valorilor și principiilor liberale. Nu pot să rămân indiferent la modul în care s-a ajuns să se facă politică în PNL, o politică în care se încearcă păcălirea membrilor PNL de către conducere prin tot felul de decizii impuse și aranjate de câteva grupulețe care își împart puterea în partid”, susține Chițoiu, într-un comunicat remis luni MEDIAFAX.

El consideră că, de fapt, Congresul PNL ar fi reprezentat „consfințirea trădării electoratului liberal și a membrilor care au crezut până în ultima clipă că partidul nu se va dezice de istoria sa și de valorile liberalismului, pe care le-a reprezentat în România de-a lungul a 139 de ani”.

Deputatul susține că prin demisia sa rămâne consecvent „crezului liberal”, precizând că decizia de afiliere la PPE și părăsirea ALDE de către PNL este contrară naturii politice a formațiunii liberale.

„PNL este un partid stăpânit de haos, un partid în degringoladă, un teren de bătălie între grupurile lui Antonescu și Iohannis. Este de-a dreptul penibil modul în care se joacă alba-neagra cu candidatul la alegerile prezidențiale, cu voința a mii de membri PNL. Acest mod de a face politică este o jignire adusă fiecărui liberal din țară și fiecărui membru care crede în principiile liberalismului. Numai de partid liberal și democratic nu mai putem vorbi acum la PNL”, a mai spus Chițoiu.

El precizează că drumul fuziunii PNL-PDL „nu poate duce decât într-o fundătură, trădând electoratul și liberalii din România”.

„Chiar dacă se anunță drept o mare victorie, păstrarea numelui de PNL nu face altceva decât să transforme partidul într-o mașină de curățat imaginea membrilor PDL, grav afectată după o guvernare dezastruoasă. PNL dezertează de la valorile și principiile liberale pentru a-i fi servit pe tavă lui Băsescu și apropiaților săi din PDL”, mai susține deputatul.

Șase deputați liberali, între care Andrei Gerea, au anunțat că demisionează din PNL și trec la formațiunea pe care o va înființa Călin Popescu Tăriceanu, aceștia declarând pentru MEDIAFAX că sunt nemulțumiți de fuziunea cu PDL și de modul în care s-a desfășurat congresul partidului.

Cei șase deputați care demisionează din PNL sunt: Andrei Gerea, Nicu Marcu, Viorel Teodorescu, Sorin Teju, Viorel Palașcă și Nicolae Alexandri. De asemenea, a anunțat că părăsește PNL și Bogdan Nica, fost secretar regional al PNL pentru regiunea Sud-Muntenia.

Sâmbătă, a anunțat că demisionează din PNL deputatul Grațiela Gavrilescu, ea reclamând că la Congres „s-a votat după cum era aranjat și bilețele au circulat” și precizând că se va alătura partidului liberal pe care îl va fonda Călin Popescu Tăriceanu.

Fostul președinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, vineri, printr-un comunicat, că va inția imediat procedurile pentru înființarea unui nou partid liberal și strângerea de semntări pentru înscrierea candidaturii sale la prezidențiale.

Autor