Daniel Constantin: Distanța dintre Iohannis și bugetul de stat se măsoară în ani lumină
„Domnul Iohannis își sabotează cu succes șansele electorale, încercând să pară doct într-un domeniu care îi este total străin. După ce a scos PNL de la guvernare pentru că nu știe economie, (reamintesc că a refuzat poziția vicepremier și ministru de finanțe, spunând că nu se pricepe la economie), Klaus Iohannis lovește din nou, de această dată trezindu-se vorbind – pentru a câta oară – despre ceea ce nu înțelege, adică despre buget și finanțe. Distanța dintre domnia sa și bugetul de stat, pe care mă îndoiesc că l-a citit vreodată, fie și în diagonală, se măsoară nu în ani de studii economice, ci în ani lumină! Mulți spun că dl. Iohannis nu știe să vorbească. Îi contrazic: Iohannis nu știe să tacă!”, a susținut Constantin, potrivit unei declarații de presă.
Președintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, marți, că premierul Victor Ponta trebuie să prezinte bugetul de stat pe anul viitor în Parlament până în 15 noiembrie, cum prevede legea, și să explice cum va acoperi „gaura” de 15 miliarde de lei pentru 2015 dacă nu prin majorarea de taxe și impozite.
„Împreună cu specialiștii noștri am făcut câteva calcule simple și am luat în considerare ce se întâmplă cu finanțele țării. Avem angajament ferm, noi, România, să reducem deficitul de la 2,2 la 1,4% din PIB. Această sumă reprezintă aproximativ 5,3 miliarde de lei la nivelul anului 2015. De asemenea, avem angajamentul reducerii CAS de la 1 ianuarie cu 5% puncte, care are un impact de aproximativ 4,8 miliarde de lei, la nivelul lui 2015. În plus, avem promisiunile electorale ale candidatului prim-ministru Victor Ponta, cu creșterea salariilor, cu creșterea pensiilor, creșterea indemnizațiilor, toate împreună evaluate la aproximativ +/- 5 miliarde de lei”, a declarat Iohannis, care a menționat că totalul ar fi de 15 miliarde de lei „gaură la buget care trebuie acoperită”.
Președintele PNL a reiterat faptul că se teme că guvernul PSD va apela la o creștere de impozite și taxe pentru a acoperi această sumă, iar prim-ministrul Victor Ponta a respins luni această posibilitate.
„În cazul acesta, domnule prim-ministru, poftiți vă rog în Parlament cu proiectul de buget (pentru anul 2015, n.r.) ca să ne dăm seama și noi, totuși, de unde și cum vreți să gestionați bugetul țării acoperind această sumă de 15 miliarde de lei. După părerea mea orice altă discuție pe această temă nu-și mai are rostul din partea Guvernului (…) Dacă nu vine primul ministru Victor Ponta până în 15 noiembrie, cum scrie la lege, cu bugetul, eu sunt de părere că nu va mai veni, că nu va mai fi prim-ministru. Nu va fi nici președinte”, a mai spus Iohannis.