Daniel Constantin, președintele PC: „Nu mă așteptam la una ca asta”

Daniel Constantin, președintele PC: Nu mă așteptam la una ca asta
Publicat: 21/08/2012, 16:57
Actualizat: 28/09/2018, 22:54

Liderul PC Daniel Constantin a declarat, marți, că decizia Curții Constituționale de invalidare a referendumului din 29 iulie „nu se comentează”, spunând că nu se aștepta la o asemenea hotărâre, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Decizia CC nu se comentează. Așteptăm să vedem fundamentarea. Nu pot să vă spun foarte multe în momentul de față, dați-mi voie să vorbesc și cu premierul, și cu președintele și după aceea vom avea o conferință de presă comună pentru a anunța următorii pași din punct de vedere politic”, a declarat Constantin la Pitești, la o întâlnire cu reprezentanții unităților deconcentrate aflate în subordinea Ministerului Agriculturii.

Întrebat de jurnaliști dacă se aștepta la o astfel de decizie din partea Curții Constitiționale și dacă este o hotărâre corectă, Daniel Constantin a răspuns că personal nu se aștepta la „un astfel de răspuns”.

„Personal nu mă așteptam la un astfel de răspuns pentru că am văzut cifrele și mă rog, mai mult nu aș vrea să comentez. Repet, eu nu pot ca membru al Guvernului să comentez decizia CC, decât să spun că mă așteptam la altceva după ce am văzut cifrele care au fost trimise către CC. Aștept să văd care este justificarea deciziei după care vom face comentariile, în măsura în care putem să le facem”, a mai spus Constantin.

De asemenea, întrebat dacă mai există vreo cale legală de atacare a deciziei CC, Daniel Constantin a răspuns: „Nu știu să mai fie o cale din punct de vedere legal. Oricum Guvernul nu are niciun fel de pârghie în sensul acesta, Parlamentul este cel care în mod normal trebuie să ia act de decizia CC”.

Daniel Constantin a mai spus că Traian Băsescu a demonstrat că nu poate să coabiteze, susținând că „un om normal din punct de vedere politic și-ar da demisia într-o asemenea situație.”

„Eu cred că până acum președintele ne-a arătat că nu poate să coabiteze, problema nu este la Guvernul USL, problema este în tabăra domniei sale și cred că din acest punct de vedere coabitarea nu este facilă. Eu cred că în mod normal un om responsabil din punct de vedere politic și-ar da demisia. Mă aștept să-și dea demisia”, a declarat Daniel Constantin.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a participat, marți, la Pitești, la sediul Consiliului Județean Argeș, la o întâlnire cu reprezentanții unităților deconcentrate aflate în subordinea ministerului.

Curtea Constituțională a constatat, în hotărârea adoptată marți, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiția de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil și menționează că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu își reia atribuțiile.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?