Daniel Constantin vrea un masterplan pentru agricultură

Daniel Constantin vrea un masterplan pentru agricultură
Publicat: 05/06/2013, 15:20
Actualizat: 02/02/2019, 23:04

Direcțiile importante de dezvoltare a agriculturii vor fi incluse într-un masterplan care va fi elabrat în urma unor consultări între Ministerul Agriculturii, mediul academic, patronatele din domeniu și investitori români și străini, a declarat miercuri ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

„Din păcate, după 1989, strategiile pe care le- am avut în agricultură s-au schimbat în funcție de partidele politice, de stânga sau de dreapta. Se pune din ce în ce mai mult accent pe lipsa hranei în anumite țări. De aceea am considerat că este extrem de important ca în această perioadă să avem o serie de întâlniri în urma cărora să stabilim împreună direcțiile principale de dezvoltare a agriculturii românești pe termen mediu și lung”, a afirmat Constantin.

La prima întâlnire, care se desfășoară miercuri la Academia Română, au fost invitați reprezentanți ai mediului științific, ai Academiei Române și Academiei de Științe Agricole și Silvice. Vor urma întâlniri cu patronatele din domeniu și investitorii străini, dar și cu comisia prezidențială.

„Sunt însă scceptic că vom putea să ajungem la un acord cu toate forțele politice pentru a aproba o strategie atât de complexă și de punctuală”, a afirmat Constantin.

În luna septembrie, direcțiile importante de dezvoltare a agriculturii vor fi reunite într-un masterplan pe termen mediu și lung.

„Acesta va fi supus atenției partidelor politice și îmi place să cred că acest masterplan va fi aprobat la nivelul parlamentului”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...