Darius Vâlcov nu a venit la comisia juridică pentru a-și susține apărarea, însă le-a transmis senatorilor că va veni în plen, miercuri, când aceștia vor vota cele două cereri ale procurorilor DNA. Chiar și așa, fostul ministru de Finanțe nu a mai ajuns nici în plen, fiind prezent, în acel timp, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
În dosarul în care este acuzat de trafic de influență și în care procurorii susțin că ar fi folosit informații obținute în calitate de primar, ministru și senator, pentru a favoriza o firmă de cadastru, dar și pentru că ar fi obținut ilegal mai multe bunuri, procurorii anticorupție au cerut extinderea urmăririi penale, dar și o a doua reținere și arestare preventivă pe numele lui Vâlcov. Senatorii s-au conformat și au dat undă verde ambelor cereri ale DNA.
Deși Vâlcov a transmis că nu se va opune solicitărilor procurorilor, senatorii s-au certat, mai bine de o oră, pe legea în baza căreia să adopte încuviințarea reținerii și arestării preventive. În timp ce senatori de la toate grupurile parlamentare au cerut un vot în baza Regulamentului Senatului, care prevede o majortate simplă, Călin Popescu Tăriceanu a invocat Statutul deputaților și senatorilor, care prevede o majoritate calificată, adică minimum 85 de voturi.
În final, președintele Senatului a cerut un vot prin care să decidă dacă vor aplicarea Regulamentului, modificat cu o zi înainte și publicat în Monitorul Oficial.
Comisia juridică a avizat favorabil ambele cereri ale procurorilor, urmărirea penală cu nouă voturi „pentru”, iar reținerea și arestarea preventivă cu șapte voturi „pentru” și două abțineri.
În cursul zilei de marți, fostul ministru de Finanțe a fost audiat la DNA, iar surse judiciare au declarat pentru Mediafax că procurorii i-au refuzat cererea de a încheia un acord de recunoaștere a vinovăției.
În urma perchezițiilor, procurorii DNA au găsit, printre altele, 101 de tablouri, achiziționate prin interpuși și depozitate la alte persoane. Potrivit unor surse Mediafax, Vâlcov ar fi urmat să-și deschidă o galerie de artă.
Gândul a transmis LIVE TEXT dezbaterile din Senat.
UPDATE 13:01 Darius Vâlcov poate fi arestat. Senatorii au încuviințat cererea DNA de reținere și arestare cu 106 voturi pentru și 29 împotrivă.
UPDATE 13:00 Senatorii au avizat cererea de extindere a urmăririi penale în cazul cu Vâlcov, cu 120 de voturi pentru și 18 împotrivă.
UPDATE 12:30A început votul în cazul lui Darius Vâlcov. Prima cerere a DNA, privind urmărirea penală, va fi adoptată cu majoritate simplă, în baza Legii Răspunderii Ministeriale, în timp ce solicitarea privind reținerea și arestarea preventivă se va adopta cu majoritate simplă, în baza Regulamentului.
UPDATE 12:24Senatorii au decis ca cererea pentru reținerea și arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, în baza articolul 173, adică cu majoritatea simplă.
UPDATE 12:16Călin Popescu Tăriceanu a propus ca Senatul să voteze ce prevedere legală să fie aplicată în cazul cererii DNA privind reținerea și arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, adică fie articolul 173 din Regulament, fie articolul 24 din Statut.
UPDATE 11:59Șerban Nicolae, PSD:„În 25 de ani de politică, am avut sentimentul că le-am auzit pe toate, dar m-am înșelat. Aș face apel la o anumită reținere și la un autocontrol care să ne impună respectul pe care îl cerem pentru Senatul României. Aș vrea să ne asumăm votul „pentru”, „contra”, abținere, el reprezintă responsabilitate individuală. Aș vrea să nu mai aud că votul nostru se raportează la blocarea sau neblocarea justiției. Altfel ne-am transforma într-un ghișeu de primit și eliberat documente. Votul, indiferent cum îl dați, e necesar a fi explicat. Faptul că se pune în discuție că separarea puterilor în stat înseamnă că nu avem dreptul să ne spunem punctul de vedere, dar avem dreptul de a fi călcați în picioare înseamnă subminarea gravă a democrației și a statului de drept. Procedura de azi nu e un privilegiu, nu este o derogare de la Constituție. Dar egalitatea în fașa legii este fără discriminări”.
UPDATE 11:55CătălinBoboc, PNL, președintele comisiei juridice: „Singurul temei legal în baza căruia putem elabora azi o hotărâre este cel al Constituției”
UPDATE 11:53Ilie Sârbu, PSD: „Vom lua o decizie în baza legilor în vigoare”.
UPDATE 11:47Călin Popescu Tăriceanu: „Felicitări, ați făcut o compunere foarte frumoasă”.
UPDATE 11:44Cristian Bodea, PNL: „PNL cere președintelui Senatului să execute și următorul lucru: DEMISIA”. Motivul invocat de liberali este faptul că nu a respectat prevederile constituționale la votul pentru reținerea și arestarea preventivă a lui Dan Șova.
Iată demisia redactată de liberali, în numele lui Călin Popescu Tăriceanu:
UPDATE 11:39Tudor Barbu, PNL: „Inovcarea legii care este încă în vigoare, deși este neconstituțională, poate paraliza rezultatul”
UPDATE 11:38Senatorii puterii s-au răzgândit. „Vreau să rămân în limitele legalității. Rămâne în vigoare legea 96/2006 (Statutul deputaților și senatorilor), articolul 24”, a precizat Călin Popescu Tăriceanu. Asta ar însemna că cererea procurorilor privind reținerea și arestarea preventivă ar trebui adoptată doar cu 85 de voturi pentru, exact ca în cazul lui Dan Șova.
UPDATE 11:29Darius Vâlcov nu va ajunge în plenul Senatului pentru a-și susține pledoaria în fața colegilor săi, el fiind, în aceste momente, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
UPDATE 11:20Citește AICI cele două rapoarte ale comisiei juridice, în cazul lui Darius Vâlcov.
UPDATE 11:05 Plenul Senatului a început. Călin Popescu Tăriceanu a anunțat 109 senatori prezenți, din totalul de 168. Decizia în cazul lui Darius Vâlcov va fi luată cu majoritate simplă, adică jumătate plus unu din cei prezenți, în baza noului articol 173 din Regulament.