Date provizorii, după numărarea a 94,4% din voturi: Iohannis- 62,8%, Dăncilă- 37,1%
Datele furnizate de AEP sunt după numărarea voturilor din 18.163 de secții.
Potrivit datelor provizorii Klaus Iohannis a obținut 62,8% din voturi, în timp ce Viorica Dăncilă a obținut 37,1%
Klaus Iohannis Este o victorie importantă. Cea mai categorică victorie împotriva PSD
Klaus Iohannis, cel care va avea un nou mandat la Cotroceni în următorii 5 ani, spune că aceasta este cea mai categorică victorie împotriva PSD. „Voi fi și președintele celor care nu m-au votat”, a spus Iohannis.
„Am câștigat astăzi, dragi români. România a câștigat, România modernă, România europeană, România normală a câștigat astăzi. Românii au fost eroii zilei de astăzi, au mers într-un număr impresionant să voteze și acesta este cel mai important câștig de azi, faptul că au mers la vot. Și aici o mențiune despre românii din Diaspora care au mers în număr extraordinar de mare la vot. E cea mai categorică victorie obținută vreodată împotriva PSD”, a declarat Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis a vorbit despre crearea unei noi majorități.
„Primesc această victorie cu bucurie, cu mulțumire, cu modestie și cu încredere în România. Vă promit azi, aici, în această seară că voi fi președintele tuturor românilor și acelora care m-au votat în mod expres și acelora care nu m-am votat. Voi fi și președintele celor care nu au votat deloc, cu speranța că data viitoare vor merge totuși la vot. După această victorie sunt multe lucruri de făcut, de reperat. Mă voi implica pentru a crea o nouă majoritate, compusă din partidele democratice, care vor duce România spre modernizare, spre România normală. Vă promit încă un lucru. Voi fi un președinte total implicat pentru România”, a mai spus Iohannis.
„Este o înfrângere semnificativă pentru PSD, dar trebuie să fim realiști, am câștigat o lupta importantă, dar războiul încă nu a fost câștigat. Este nevoie să mergem la vot și la locale și la parlamentare, abia atunci când PSD-ul este trimis în opoziție vom putea face ce ne-au cerut astăzi românii, abia atunci vom putea să facem România normală, România așa cum ne-o dorim noi cu toții. În România normală vor fi și trebuie să fie alegătorii liberali, în România normală vor trebui să fie alegătorii USR-PLUS, în România normală vor trebui să fie alegătorii PMP, UDMR și da, în România normală trebuie să fie și alegătorii PSD-ului. Eu nu am un război cu alegătorii PSD-ului, eu am un război cu PSD-ul, care încearcă să se cramponeze de putere în județe, în comunități, și de aceea va invit dragi români, rămâneți conectați, mergeți în continuare la vot în număr mare, este extrem de important. (…) cu toții trebuie să punem umărul pentru a construi România normală. Și ne vom implică cu toții și vom crea o nouă majoritate parlamentară împreună cu toate partidele democratice, și vă promit că vom crea împreună România normală pe care și-o doresc toți românii”,a completat acesta.
Dăncilă: Pentru milioanele de români care cred în mine și PSD, continuăm lupta
Viorica Dăncilă a afirmat că atât ea, cât și PSD vor continua lupta împotriva „austerității” și „monopolului de putere”, pentru milioanele de români care cred în acest partid.
„Mulțumesc tuturor românilor care au mers astăzi la vot și mulțumesc din inimă celor care mi-au acordat încrederea lor! Pentru milioanele de români care cred în mine și în Partidul Social Democrat, dar și pentru viitorul țării noastre, care nu poate fi sacrificat în numele austerității și al monopolului de putere, continuăm lupta!”, a scris Viorica Dăncilă, duminică, pe Facebook..