De azi, România se umple de afișe. Gândul vă arată cum funcționează tiparnițele partidelor și cum arată un registru NEOFICIAL de cheltuieli de campanie
Oficial, campaniile electorale se finanțează ca la carte: membrii de partid plătesc o cotizație asumată transparent, apropiați ai lor fac donații declarate deschis în luna martie a anului următor, dacă depășesc 8500 de lei, iar cheltuielile sunt limitate. La prezidențialele din acest an la 21.292.500 de lei, adică 4,8 milioane de euro. O sumă în care partidele se încadrează fără excepție în registrele contabile pe care le țin în această lună.
În realitate, cea mai mare parte a cheltuielilor de campanie au fost deja făcute. Consultanții au venit și sunt plătiți de câteva luni, marile lansări de candidați s-au contractat înainte de 3 octombrie, bannerele și afișele au ieșit de sub tipar și, acolo unde au fost comandate la București, au plecat deja în țară, tricourile, șepcile, gecile, brichetele sau chiar telefoanele mobile cerute de partide pentru potențialii alegători au fost comandate, în cele mai multe cazuri din China, încă de acum o lună, susțin surse din partidele politice. Zeci de mii de activiști sunt deja mobilizați pe cheltuiala câtorva șefi de filiale de partid sau a firmelor apropiate acestora. Marile costuri de campanie care rămân a fi făcute exclusiv în această lună sunt cele de publicitate electorală, acolo unde peste 45% din piață este, așa cum Gândul va arăta în seria „Tu știi ce mai fac banii tăi?”, sub influență politică. Sume importante au fost rezervate în acest an campaniei pe internet pentru care atât PSD, cât și ACL și-au făcut câte o echipă specială.
Veniturile oficiale, mărunțiș la partid. ACL dă indemnizația, PSD cât vrea
După ce au decis deja la București conceptele generale de campanie, designul bannerelor și mesajele, partidele pun cheltuielile de execuție pe seama organizațiilor județene, acolo unde circuitul banilor este și mai greu de urmărit. Până acum, PSD nu a pretins filialelor să trimită bani la centru, urmând să preia cheltuielile pe care și le negociază cu furnizorii în județe. Din partea membrilor, cei care susțin la vedere o campanie electorală, partidul strânge anual doar cotizația oficială fixată în Alianța PSD-PC-UNPR la 200 de lei pentru aleșii locali, 300 de lei pentru parlamentari și o indemnizație, adică 7000 de euro, plătită însă o singură dată pe an, pentru deputații europeni. Un total de 20.000 de euro din partea parlamentarilor și 10.000-15.000 de euro pe județ, mult sub cheltuielile pe care un partid le face, mai ales în an electoral.
În plus, surse din PSD au arătat pentru gândul că nu toate filialele județene ale partidului au fost la fel de disciplinate în privința strângerii cotizațiilor sau a trimiterii lor la bugetul partidului.
Regula cotizațiilor din PSD se aplică și în UNPR, partid de mici dimeniuni însă. „Noi suntem un partid organizat, cel puțin în privința strângerii cotizațiilor nu avem probleme. E vorba de câteva sute de lei pentru demnitari și mult mai puțin pentru simplii membri”, spune purtătorul de cuvânt al UNPR, Valeriu Steriu.
Rămase cu datorii semnificative din campaniile anterioare, PNL și PDL au cerut fiecărui membru instalat politic într-o funcție publică să-și doneze în această lună indemnizația de la stat pentru campania lui Klaus Iohannis. Cu 173 de parlamentari și câteva sute de aleși locali, ACL ar urma să strângă în acest fel peste 200.000 de euro, o sumă nesemnificativă însă în raport cu cheltuielile de campanie. Restul ar urma să vină din donații, mai ales din partea firmelor membrilor de partid, mulți dintre finanțatorii de ocazie orientându-se, la fiecare rundă de alegeri, în funcție de sttutul partidului – la putere sau în opoziție.
PMP-ul Elenei Udrea pe de altă parte a strâns doar cotizații simbolice de câte 1 leu, toate materialele promoționale urmând să fie trimise în teritoriu pe banii organizației centrale.
Planul financiar pe județ: de la 100.000 la 500.000 de euro
Grosul banilor se așteaptă de la sponsori. Calculele neoficiale ale liderilor de filiale arată că „o campanie cu resurse decente se face cu cel puțin 100.000 de euro” pentru fiecare județ, au relatat pentru Gândul șefi de organizații din principalele partide. Apartenența la un partid aflat la guvernare a lideruluii local poate însă, potrivit acelorași surse, să scoată de la companiile puternice ale județului și până la 500.000 de euro. Un stimulent îl reprezintă promisiunea unor viitoare contracte, locale sau naționale cu statul, dar și presiunea unor instituții de control.
Banii se dau fie ca donații transparente de campanie, fie, în cele mai multe cazuri, ca plăți directe pentru anumite servicii de care beneficiază, în realitate partidul. În acest fel se plătesc de la materiale promoționale până la servicii de publicitate sau sedii de campanie.
O rețetă uzuală prin care costurile reale de campanie sunt ascunse o reprezintă facturile subdimensionate. „Eu comand și primesc 10.000 de tricouri, dar pe factură pun 1000. Restul le trec pe caiet și când vine vremea mă plătesc într-un fel sau în altul”, ne explică un lider de filială cum ajung registrele oficiale să fie complet diferite de realitatea de campanie. În final, rapoartele sunt analizate de Autoritatea Electorală permanentă însă încălcarea legii, și dacă se depistează, este sancționată simbolic: cu o amendă între 5.000 și 25.000 de lei.
Altă rețetă este campania pe datorie. În 2009, partidele au angajat numai în luna de campanie cheltuieli restante de 17.141688 de lei, nu mai puțin de 4 milioane de euro în cazul cărora nicio autoritate nu a verificat uletrior în ce măsură sau sub ce formă au fost ele plătite. O parte dintre acești bani au fost recuperați în instanță, alte sume au fost direct recuperate, parțial, prin contracte cu statul.
Compania SC BOGRAVE ADVERTISING SRL a cerut în 2011 PSD în instanță 157.722 de lei pentru materialele din campania lui Mircea Geoană. Aceeași firmă a devenit, după câștigarea alegerilor de către USL, furnizorul oficial al Parlamentului României de obiecte de cristal, plachete și insigne aniversare. Astfel, din datele oficiale, Bograve Advertising a primit în 2012 un contract de 31.000 de lei prin cumpărare directă, de la Camera Deputaților și altele patru, în 2013 și 2014, de la Senat, însumând 86.242 de lei.
Tiparnițele partidelor, în contracte cu statul
Clienți ai statului sunt și actualii mari furnizori de tipărituri. Pliantele PSD au fost tipărite de AMMA PRINT SRL, firma subcontractată în 2004 de Price Media SRL, pentru a pune pe pliante numele lui Adrian Năstase. Contractele Eurografica și Price Media au fost menționare ulterior în dosarul „Trofeul Calității”, în care care apare și numele firmei lui Mihai Volintiru, fost lider PNL Dâmbovița. În urma conflictului cu liberalii, Mihai Volintiru a trecut în tabăra lui Călin Popescu Tăriceanu, tipărind în această campanie și afișele PSD.
Aceeași AMMA PRINT a tipărit în decembrie 2012 agendele și felicitările Camerei Deputaților ca urmare a unui contract de 39.804 lei acordat prin atribuire directă.
La ACL, de tipărirea primului milion de afișe s-a ocupat firma deputatului PDL Costică Canacheu, NeiCo Grup SA, câștigătoare, în ultimii ani, a unor contracte cu autorități sau cu companii de stat indiferent de guvernare. Astfel, NeiCo Grup apare ca furnizor de cartoane tipografice pentru MApN în 2008, de materiale promoționale pentru Electrica SA în 2010, dar și pentru ARCUB (Primăria Capitalei), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori Comisia de Supraveghere a Pensiilor Private în 2012.
Tot firme cu vechi legături politice asigură și organizarea marilor evenimente de campanie. La PSD, acestea au revenit firmei 360 Revolution, o companie satelit a grupului Asesoft care i-a aparținut lui Sebastian Ghiță și asupra căruia actualul deputat PSD și-ar fi păstrat influența. 360 Revolution a fost prezentă în ultimii ani la toate evenimentele de acest fel ale PSD.
În cazul ACL, contractul pentru organizarea lansărilor a fost încheiat cu Stage Expert, partener al Event Plus (o companie care i-a aparținut până în 2011 fostului senator PDL Sorin Fodoreanu). „Este vorba despre un contract de 120.000 de euro plus TVA care acoperă organizarea a 7 evenimente”, a precizat pentru Gândul secretarul general al PNL, Marian Petrache. Fodoreanu, pe de altă parte, se ocupă în campania lui iohannis de transmisiunile online ale evenimentelor.
În cazul campaniei pe internet, la PSD aceasta a fost preluiată de o echipă coordonată de Sebastian Ghiță, în timp ce la ACL le revine europarlamentarilor liberali Eduard Hellvid și Cristian Bușoi.