De ce apare Cioloș pe afișele PNL, chiar dacă a cerut să nu-i fie folosită imaginea în campanie. Explicația premierului

Publicat: 17 11. 2016, 14:13
Dacian Cioloș a explicat că nu consideră că s-a implicat în campania electorală, arătând că mitingul PNL și conferința USR la care a participat au fost evenimente care au avut loc înainte de starul oficial al întrecerii pentru parlamentare și că a fost „extrem de atent” la acest detaliu. Întrebat de ce apare pe afișele PNL, cu toate că a cerut să nu-i fie folosită imaginea, premierul a precizat că a acceptat „de principiu” acest lucru, pentru că liberalii, la fel ca USR, i-au propus să-l sprijine pentru încă un mandat la Palatul Victoria.
 
„Nu am fost în campanie electorală și am fost foarte atent să nu fiu prezent în perioada campaniei electorale la niciun miting. Sunt pe afișe pentru că PNL mi-a propus să mă sprijine pentru un eventual mandat de prim-ministru, la fel ca USR. Am acceptat de principiu acest lucru, dar am spus foarte clar că nu mă implic în campania electorală”, a spus Cioloș la Europa FM. 
 
Întrebat dacă prin această atitudine nu face, cumva indirect, campanie pentru liberali și pentru partidul lui Nicușor Dan, premierul a ținut să specifice că el nu le spune oamenilor pe cine să pună ștampila, ci pur și simplu a expus o platformă cu niște principii pe care partidele au decis dacă vor sau nu să și le asume.
 
„Nu știu ce înseamnă indirect. Nu o să mă duc să spun, într-un fel sau altul, oamenilor cu cine să voteze. Le-am spus și spun care sunt principiile, care este viziunea mea despre cum ar trebui să se guverneze. Atâta vreme cât unele partide susțin aceste principii și le promovează, este responsabilitatea lor să și-o asume”, a mai spus primul ministru. „N-o să-mi vând conștiința pentru nimic în lume și cu atât mai puțin pentru un post de prim ministru, vă asigur”, a încheiat acesta, care a precizat că nu vrea să discute despre componența unui eventual Cabinet Cioloș 2, pentru că „e prea devreme” pentru așa ceva.