De ce au fost așezate femeile-ministru în spatele bărbaților în poza de grup a guvernului. Explicația premierului
Poza de grup a membrilor Guvernului va fi refăcută, a anunțat premierul Dacian Cioloș, considerând îndreptățile observațiile că femeile au apărut în spatele bărbaților. Șeful guvernului a spus că acestea au fost regulile de protocol și nu a observat acest detaliu când fotografia a fost făcută.
„Și pe mine m-a deranjat acest lucru. Nu mi-am dat seama atunci când poza a fost făcută. A fost regula de protocol, de aranjare a ministerelor, care le-a dus pe doamne în spate, așa cum în Parlament, în momentul votului în plen, am fost puțin supărat pentru că doamnele au fost puse în spate și bărbații în față. Mi s-a explicat că asta este regula de protocol, că ministerele se pun în ordine alfabetică sau au fost decise de cei din Parlament să le pună în ordine alfabetică și atunci întâmplarea a făcut că doamnele au fost puse în spate. Cu prima ocazie când îi voi avea pe toți miniștrii la ședința de guvern o să refacem poza și, dincolo de orice regulă de protocol, o să-mi asum eu această responsabilitate să punem doamnele în față pentru că oamenii care au făcut această observație au avut dreptate”, a declarat Cioloș, într-un interviu la Radio România Actualități.