De ce îl susține Mihai Chirica pe Klaus Iohannis la prezidențiale: A tratat ieșenii cu respect
Întrebat marți, în cadrul unei conferințe de presă, pe cine susține în campania pentru alegerile prezidențiale din această toamnă, Mihai Chirica l-a indicat pe președintele Klaus Iohannis.
„Sunt Mihai Chirica și îl susțin pe Klaus Iohannis. Este singurul președinte al României care a atras atenția din punct de vedere al cetățeanului ieșean. Pentru că domnia sa a reușit de fiecare dată să nu evite Iașul, să nu-l transforme doar într-o trambulină pentru voturi. Să nu uităm faptul că partidul care l-a lansat, PNL, a luat un număr foarte restrâns de voturi în municipiul Iași, eu fiind cel care le-am luat pe cele mai multe. Dar asta nu l-a transformat într-un bumerang care să vină peste noi, ieșenii, și să ne trateze ca un adversar. Dimpotrivă, ne-a tratat cu respect, cu recunoștință, a promulgat Legea privind transformarea Iașului în capitală istorică a României, am avut onoarea să ne vedem de foarte multe ori la Iași, în diverse momente. Din punctul meu de vedere, pentru o Românie stabilă, normală, după cum spune domnia sa în slogan, sau mai bine spus pentru o Românie care vrea să rămână în continuare un partener european viabil și un partener internațional recunoscut, cred că este cea mai bună opțiune”, a spus Mihai Chirica.
În 2016, Mihai Chirica a câștigat alegerile locale cu aproximativ 46% din voturile ieșenilor. Acesta a candidat din partea PSD. Un an și jumătate mai târziu, în februarie 2018, Mihai Chirica a fost dat dat afară din rândurile social-democraților, iar de atunci nu și-a anunțat afilierea la niciun alt partid.