Prima pagină » Știri politice » „De ce mă simt vinovat de parcă îmi trădez țara? / Ce a mai făcut Tucker Carlson la MOSCOVA

„De ce mă simt vinovat de parcă îmi trădez țara? / Ce a mai făcut Tucker Carlson la MOSCOVA

Jurnalistul american Tucker Carlson a lăudat, în repetate rânduri, Rusia și Moscova, în vizita recentă, în care i-a luat un interviu președintelui Vladimir Putin. 

Într-un nou clip apărut pe rețelele sociale, Tucker Carlson se declară uimit de „cantitatea de arhitectură din secolul al XIX-lea” din Moscova.

Nu sunt un expert. Adică, cultura este un lucru complicat. Nu vorbesc limba. Dar cred că acesta este un oraș frumos. Pot să spun asta și nu știu dacă am voie să spun asta, dar este pur și simplu adevărat. Nu am mai fost niciodată aici. Deci, nu aveam idee la ce să mă aștept și mă așteptam la ceva foarte diferit. Și cred că orașul este pur și simplu uimitor. Sunt uimit de cantitatea de arhitectură din secolul al XIX-lea pe care o ai.

Apoi, a făcut o remarcă referitoare la sentimentul de a-și trăda țara.

Chiar îmi place. Nu spun doar așa. Și din nou, de ce mă simt vinovat de parcă îmi trădez țara pentru că spun asta? Iubesc America. Acesta este un oraș foarte frumos și nu-mi pasă.

Tucker Carlson a profitat din plin de șederea la Moscova. A fost la teatru, la restaurant, dar și la un fast food, unde s-a fotografiat cu mai mulți fani.

După fast-food, Tucker a vizitat un supermarket Auchan, unde a fost interesat de băcănie, cafea și ceai. Apoi a fost zărit la o benzinărie din apropiere, unde a făcut plinul cu „cea mai ieftină benzină din Europa”, transmite canalul de telegram Mash.

Informațiile sunt că Tucker Carlson ar fi părăsit Rusia în joi noapte, la 4:15 cu un zbor Moscova-Belgrad din Aeroportul Internațional Moscova Sheremetyevo.

CITEȘTE ȘI:

Hillary Clinton îl taxează pe Tucker Carlson: E un IDIOT util / Casa Albă: Nu este nevoie de un interviu pentru a înțelege brutalitatea

.Tucker Carlson anunță marele interviu cu VLADIMIR PUTIN / Durează aproape 2 ore / „Nu suntem aici pentru că-l iubim pe Putin”

 

Citește și