De ce nu acceptă Klaus Iohannis o dezbatere: Dăncilă a fost parte activă a mârlăniilor pesediste

Publicat: 13 11. 2019, 18:29

„De ce nu accept o dezbatere cu candidata PSD-ului? Acum câteva minute am spus câteva lucruri despre PSD. Doamna Vasilica Viorica Dăncilă, fost prim-ministru, dat jos prin moțiune de cenzură, a fost parte activă a tuturor mârlăniilor pesediste, a sprijinit activ încercările de acaparare a justiției, a fost foarte activă când a fost vorba să facă zid împreună cu guvernul împotriva unor persoane cu probleme penale, fiindcă asta a fost ușor de văzut. A fost o persoană foarte activă în a guverna, pe scurt, împotriva românilor”, a spus Klaus Iohannis.

El a mai spus că Viorica Dăncilă este reprezentanta „unui partid anti-democratic, nereformat, care a guvernat împotriva românilor, și acum, în campanie electorală, mimează candidatul democrat și se așteaptă să fie tratată cu mare respect de toată lumea, ca și când până acum ar fi aparat democrația românească și pe români”.

„Nu accept o dezbatere cu astfel de persoană care reprezintă tot ce este mai rău în politica ultimilor ani din România. Nu pot să legitimez comportamentul mizerabil al PSD-ului din ultimii ani acceptând o dezbatere cu candidata acestui PSD. Eu îmi doresc o Românie fără PSD, și ca să fiu bine înțeles, îmi doresc o Românie fără PSD în structurile de conducere”, a adăugat Iohannis.

El a mai spus că înțelege perfect, dorința, nevoia de a avea o dezbatere reală, așezată, cu candidații din turul doi.

„Cum nu accept însă această dezbatere cu doamna Dăncilă de la PSD, voi organiza eu împreuncă cu echipa mea o dezbatere așezată, săptămâna viitoare, marți seara, o dezbatere la care vor fi invitați să dezbată împreună cu mine mandatul pe care l-am încheiat, planul meu pentru amndatul care sper să-l obțin în continuare. Voi invita politologi, formatori de opinie, jurnaliști, va fi o discuție deschisă, așeazată, care cu siguranță va fi pe placul românilor”, a mai spus candidatul PNL la alegerile prezidențiale.