De ce nu putem traduce în românește CHECKS & BALANCES
„Timp de un an și jumătate, împreună, prin implicarea cetățenilor care au ieșit în stradă, prin eforturile opoziției de a contesta și prin folosirea tuturor pârghiilor constituționale ale Președintelui, am reușit să protejăm legile justiției de modificările nocive,” afirma președintele Klaus Iohannis pe 19 iulie 2018.
În forma actuală a evenimentelor din politica românească, „majoritate” se traduce în termeni parlamentari prin strânsa colaborare a coaliției PSD-ALDE, alături de UDMR și minorități. „Tirania„, concept confundat în istorie cu termenul de „despotism”, desemnează o guvernare cu putere politică nelimitată; iar termenul de „neînfrânat” semnifică lipsa de domolire, de stăpânire sau reținere în acțiunea dată.
Când puterea de acțiune a Președintelui, izvorâtă din Constituție, împreună cu puterea politică parlamentară a opoziției și reacția străzii, indiferent de numărul celor ieșiți la proteste, pot doar temporiza, dar nu pot opri o majoritate formată, la rândul ei, din partide politice parlamentare, guvern – putere executivă și alți cetățeni (Da! – cei care au dat un vot de încredere acestor partide) este un semn clar că democrația poate suferi mutații, nu doar teoretice, ci și practice.
Mai mult, când acțiunea dată se traduce sau se va traduce în modificarea legilor justiției, a codurilor, a legii pensiilor (pilonul II), amnisti și grațiere, amnistie fiscală etc. fără a purta un dialog rațional cu cei interesați și fără a utiliza în mod transparent instrumentele legale de dezbatere publică și practică legislativă (studii de oportunitate, de impact) și, mai mult, fără a avea termene rezonabile, dar folosind din plin aroganța, presiunea și urgența – „acțiunea dată” se transformă într-o formă periculoasă, nedemocratică și specifică unor alte timpuri sau, din păcate, unor regimuri ce în ultima perioadă au căpătat descrierea de democrații iliberale – Polonia, Turcia și Ungaria: un atac permanent asupra statului de drept, promovarea unui dușman nedefinit (statul paralel/ Soros), ura pentru cei care sunt împotriva noastră (nu știm foarte clar cine) și dorința de a schimba ordinea constituțională.
„Conform Indexului Democrațiilor 2017, România ocupă locul 64 din 156 de țări, fiind considerată democrație „viciată”, pe ultimul loc în UE și într-un trend descendent începând cu 2004.” Raport publicat de Economist Intelligence Unit
Discursul președintelui, poate semnifica mult mai mult decât stricta referire la evenimentele politice actuale: e un semnal de alarmă al neputinței sale constituționale. Mulți consideră, poate pe bună dreptate, că reacțiile întârziate ale președintelui sunt caracteristice firii sale („alintat” cu apelativul „robot”) și/ sau combinat cu lipsa unor oameni care să îi fie alături, mai curajoși, mai înțelepți și versați în arta războiului politic. În contextul legilor justiției și revocării conducerii DNA, este acuzat și de nehotărâre în organizarea unui referendum care, de altfel, nu ar avea niciun efect în parcursul tehnic legislativ din Parlament.
Promulgarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară încheie lungul șir al dezbaterilor din ultimul timp. Se intră în vacanță. E poate un bun moment de reflecție și analiză despre ce poate să facă / ce nu poate să facă președintele versus ce face / ce nu face puterea majoritară, indiferent de actorii care vor interveni, influențând în viitor, parcursul legilor: MCV, GRECO, Comisia de la Veneția, proteste pașnice, reacții ale ONG-urilor etc.
„Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale.” Constituția României, art. 1, alin (4)
Poate cel mai „îngrijorător” aspect (un termen preferat de președintele Iohannis), din perspectivă constituțională și ieșit în evidență în acest război al modificărilor legislative – în special la legile justiției și coduri – nu este rolul limitat al Președintelui, ci faptul că sistemul de „checks and balances” – echilibrul puterilor – nu a funcționat în această perioadă și nici pe viitor nici nu arată semne de însănătoșire.
Cu o Curte Constituțională și un Consiliu Suprem al Magistraturii ușor politizate (reprezentanții societății civile în CSM fiind numiți după preferințele conducerii PSD) și – mai mult decât atât – în cazul CSM, menționarea permanentă a atributului de „consultativ” de către PSD & ALDE pentru e evita dialogul cu acesta, rolul puterii judecătorești s-a diminuat pe zi ce trece, nereușind să mai conteze în echilibrarea balanței puterii. Și nici Curtea Constituțională nu are dorința de a fi actorul care să vegheze și să temporizeze avântul bun/prost al celorlalte instituții, preferând să-și limiteze cât se poate de mult intervențiile.
Mai mult, același tipar de neacțiune / neimplicare îl observăm și dacă ne uităm cu atenție la celelalte instituții cu un rol semnificativ – Avocatul Poporului, Inspecția Judiciară, Consiliul Legislativ etc. Avocatul Poporului, de exemplu, a devenit în ultimii ani un fel de instituție cu acțiune la purtător, iar Victor Ciorbea, doar o persoană fizică care deține puterea și acționează în beneficiul celor care l-au numit.
Indiferent de cum vă poziționați pe axa politică stânga – dreapta și indiferent de simpatiile sau antipatiile politice, de activismul energic sau apatia politică ce vă definește acum, ceea ce se întâmplă în aceste zile numai caracteristic unei democrații nu este. Binele public, se transformă, încet și sigur, în binele nostru. Iar „al nostru” nu este „al vostru” ci, doar al actualei puteri / majorități parlamentare. În mod democratic, lucrurile se pot schimba doar prin alegeri. Iar alegerile parlamentare vin abia peste doi ani – 2020.