Decebal Făgădău este noul primar al Constanței, conform numărătorii paralele a PSD
Decebal Făgădău a declarat, la scurt timp după miezul nopții de duminică spre luni, la sediul de campanie al PSD Constanța, că, potrivit rezultatului „aproape final” al numărătorii paralele, PSD a câștigat Primăria Constanței la o diferență de peste 7.000 de voturi.
„Rezultatul din această seară ne mulțumește, dar, pe de altă parte, mă face să mă gândesc că în viitor va trebui să facem ceva mai bine. Nu numai noi, întreaga clasă politică constănțeană. Prezența scăzută la vot trebuie să fie considerată un vot de blam pentru actuala clasă politică constănțeană”, a spus Făgădău.
El a vorbit despre viitorul orașului și a precizat ca va lua seama la ONG-uri, sindicate și patronatele, pentru o bună colaborare. „Legat de viitorul orașului, ne așteaptă un mandat în care eu îmi doresc ca în viitorul Consiliu Local să existe un singur partid, Partidul Constănțenilor. Vă asigur de un dialog permanent cu constănțenii. (…) Ne propunem să fim într-un dialog permanent cu toate structurile socio-profesionale, cu ONG-urile, cu sindicatele și, în egală măsură, cu patronatele”, a mai declarat Decebal Făgădău, care a precizat că își dorește ca săptămânal, însoțit „măcar” de un consilier, să viziteze un cartier constănțean.
În final el a promis că „cel de-al 55-lea primar al Constanței va fi primarul tuturor”.