DECIZIA ICCJ / Partidul DREPT, care l-ar susține pe Geoană, recunoscut ca partid parlamentar. Va avea reprezentanți în BEC și secțiile de votare
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, sâmbătă, că Partidul DREPT, formațiune asociată cu candidatura lui Mircea Geoană, are dreptul de a desemna reprezentanți în Biroul Electoral Central (BEC) și în secțiile de votare la alegerile viitoare, fiind recunoscut drept partid parlamentar. Decizia este definitivă și vine după ce BEC inițial a respins solicitarea partidului.
ÎCCJ a decis ca Partidul DREPT să fie recunoscut drept partid parlamentar, argumentând că zece deputați de la diverse formațiuni politice, inclusiv USR, PNL și AUR, și-au anunțat adeziunea la această formațiune.
Prin urmare, DREPT poate beneficia de prevederile legii electorale care permit partidelor parlamentare să aibă reprezentanți în secțiile de votare.
Biroul Electoral Central a respins inițial cererea pe motiv că partidul nu figura în lista oficială a partidelor parlamentare transmisă de Camera Deputaților.
Speculațiile privind legătura cu Mircea Geoană
Surse politice indică faptul că Partidul DREPT ar putea fi un vehicul politic și electoral care să-l sprijine pe Mircea Geoană, însă oficialii partidului nu au confirmat aceste zvonuri.
Gheorghe Pecingină, unul dintre deputații înscriși în formațiune, a declarat recent pentru Gândul că partidul urmărește să fie o „platformă pentru independenți și partidele mici”.
Vlad Gheorghe neagă legătura dintre Partidul DREPT și Mircea Geoană: „Nu este partidul lui”
Vlad Gheorghe, unul dintre liderii Partidului DREPT, a infirmat zvonurile care asociază formațiunea politică cu Mircea Geoană.
Într-o declarație recentă, acesta a subliniat că partidul nu a fost creat pentru a-l susține pe Geoană la alegerile prezidențiale și a criticat informațiile răspândite în spațiul public.
S-a tot vehiculat că e partidul lui Mircea Geoană. NU este adevărat. Nu este partidul lui Mircea Geoană, nu este ‘făcut’ pentru Mircea Geoană, nu îl susține pe Mircea Geoană. Și nu mai credeți ce citiți pe la alții, că au tot interesul să scrie de toate, numai ca să ne pună piedici, a declarat Gheorghe.
Liderul Partidului DREPT a adăugat că va anunța public pe cine va susține la alegerile prezidențiale atunci când va lua o decizie, insistând că informațiile legate de pozițiile politice vor veni direct de la el.
Când o să mă hotărăsc pe cine susțin la alegerile prezidențiale, veți afla de la mine, aici, așa cum am făcut mereu.
CITIȚI ȘI: