Prima pagină » Știri politice » Decizia PSD Iași în cazul primarului Chirica, acuzat că l-a susținut pe Tudose. „S-a votat cu două abțineri”

Decizia PSD Iași în cazul primarului Chirica, acuzat că l-a susținut pe Tudose. „S-a votat cu două abțineri”

Decizia PSD Iași în cazul primarului Chirica, acuzat că l-a susținut pe Tudose. „S-a votat cu două abțineri
Detalii pe gândul

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a declarat miercuri seara, după ședința Biroului Municipal Lărgit, că a fost votată continuarea sa în cadrul PSD Iași. De asemenea, de același vot s-au bucurat și viceprimarul Gabriel Harabagiu și social-democratul Sorin Iacoban.

„S-a votat, cu două abțineri, să ne continuăm drumul în PSD. Am cerut decizia luată marți seara în privința excluderii noastre din partid, dar nu ni s-a prezentat nimic până acum”, a spus Chirica.
Potrivit primarului, votul de miercuri al organizației municipale va fi trimis la CEx -ul care va avea loc joi la prânz.

Marți seara, Comisia de etică a PSD Iași a recomandat excluderea din partid a lui Mihai Chirica, a viceprimarului Gabriel Harabagiu și a lui Sorin Iacoban, iar europarlamentarul social-democrat Cătălin Ivan a declarat că PSD renunță definitiv la șansa de a câștiga Primăria Iași dacă-l exclude din partid pe Chirica.

Mai mulți lideri PSD Iași i-ar reproșa lui Chirica faptul că, în ianuarie 2018, filiala municipală, controlată de primarul Iașului, și-a anunțat susținerea pentru fostul premier Mihai Tudose, în condițiile în care organizația județeană s-a poziționat de partea liderului partidului, Liviu Dragnea.

În urmă cu un an, vicepreședintele PSD, Mihai Chirica, președinte interimar al PSD Iași, a fost suspendat din toate funcțiile politice la o ședință a CExN al PSD, dar fără a se aplica sancțiunea excluderii din partid. Liderul PSD Liviu Dragnea spunea atunci că a refuzat să supună votului CExN excluderea lui Mihai Chirica, el arătând că aceasta ar fi trecut cu o majoritate „zdrobitoare” și că se așteaptă ca, în perioada următoare, Chirica să înțeleagă motivele nervozității pe care a creat-o în PSD.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
Rapoarte ale serviciilor secrete americane dezvăluie că Putin vrea să cucerească părți din Europa, inclusiv țări care sunt membre NATO
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată