DECIZIE CCR – BĂSESCU SE ÎNTOARCE LA COTROCENI. Hașotti, despre Antonescu: „De ce să părăsească viața politică? 90% dintre români i-au dat dreptate”
Liderul senatorilor PNL Puiu Hașotti a declarat, marți, răspunzând unei întrebări, că liderul PNL Crin Antonescu nu ar trebui să părăsească viața politică și nici Partidul Național Liberal.
„Dar de ce să părăsească viața politică? Cum să părăsească Crin Antonescu viața politică când 90% dintre români i-au dat dreptate, dintre cei care s-au prezentat la vot?. Și, mai mult decât atât, conform bunului simț aritmetic referendumul a fost valid”, a afirmat Hașotti.
El a spus că „în mod categoric” nu se pune nici problema retragerii lui Crin Antonescu din funcția de președinte al PNL.
Hașotti a făcut aceste declarații la sediul PNL, unde liderii partidului au fost convocați în ședință în urma deciziei Curții Constituționale privind invalidarea referendumului și revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni.
Curtea Constituțională a constatat, în hotărârea adoptată marți, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiția de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil și menționează că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu își reia atribuțiile.
Potrivit unui comunicat al CC, plenul Curții Constituționale a decis cu majoritate de voturi că procedura pentru organizarea și desfășurarea referendumului din 29 iulie pentru demiterea președintelui Traian Băsescu a fost respectată.
De asemenea, CC confirmă rezultatele referendumului comunicate de Biroul Electoral Central și constată că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns „DA” la întrebarea „Sunteți de acord cu demiterea Președintelui României?”, iar 943.375 (11.15 %) au răspuns „NU”.
Totodată, CC constată că la referendum nu au participat cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil.
În comunicatul dat publicității de Curtea Constituțională se precizeză că la data publicării acestei hotărâri în Monitorul Oficial încetează interimatul lui Crin Antonescu în exercitarea funcției de președinte, iar Traian Băsescu își reia atribuțiile de șef al statului.