Prima pagină » Știri politice » DECIZIE CCR – BĂSESCU SE ÎNTOARCE LA COTROCENI. Radu F. Alexandru: Legea, rațiunea și corectitudinea au prevalat, este o victorie a justiției

DECIZIE CCR – BĂSESCU SE ÎNTOARCE LA COTROCENI. Radu F. Alexandru: Legea, rațiunea și corectitudinea au prevalat, este o victorie a justiției

DECIZIE CCR - BĂSESCU SE ÎNTOARCE LA COTROCENI. Radu F. Alexandru: Legea, rațiunea și corectitudinea au prevalat, este o victorie a justiției
Vicepreședintele PDL Radu F. Alexandru a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că verdictul Curții Constituționale este îmbucurător pentru că s-a făcut dreptate față de un om împotriva căruia s-a declanșat o procedură de demitere fără suport legal și pentru că este o victorie a justiției.

Vicepreședintele PDL Radu F. Alexandru a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că verdictul Curții Constituționale este îmbucurător pentru că s-a făcut dreptate față de un om împotriva căruia s-a declanșat o procedură de demitere fără suport legal și pentru că este o victorie a justiției.

„Ca de fiecare dată când este vorba despre o decizie a justiției în general și cu atât mai mult când e vorba de o decizie a CC generală și obligatorie, orice fel de comentariu pare superfluu. Din punctul meu de vedere, verdictul de astăzi este îmbucurător, firește, pentru că, pe de o parte, s-a făcut dreptate față de un om împotriva căruia s-a declanșat o procedură de demitere fără niciun suport legal, dar în egală măsură consider ziua de astăzi o victorie a justiției”, a precizat Radu F. Alexandru.

El a spus că s-au făcut presiuni asupra membrilor CC, iar „faptul că legea, rațiunea și corectitudinea au prevalat este o victorie a justiției și o dovadă că statul de drept și legea prevalează în România”.

Liderul PDL a apreciat că în continuare președintele ales Traian Băsescu și toate partidele parlamentare trebuie să realizeze situația de maximă dificultate în care a ajuns țara și să facă toate eforturile „pentru a găsi punți de comunicare”.

În opinia lui Radu F. Alexandru, după decizia CC Parlamentul mai are un singur lucru de făcut, și anume să ia act de această decizie.

„Majoritatea parlamentară are două opțiuni: să respecte Constituția sau să urmeze îndemnul iresponsabil al colonelului Dogaru și să dizolve Curtea Constituțională. Nu îmi pot imagina că se va ajunge aici, ar fi realmente o crimă împotriva României”, a mai spus Radu F. Alexandru.

Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat, marți, că CC a constatat că referendumul este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiția de cvorum.

„A fost validat referendumul, nu l-am invalidat, referendumul este valid, dar am constatat că nu s-a îndeplinit cvorumul”, a explicat Zegrean.

Președintele Curții Constituționale a menționat că președintele suspendat, Traian Băsescu, își va relua în această situație atribuțiile de șef al statului.

Surse oficiale declarau anterior că CC a decis, marți, că referendumul din 29 iulie pentru demiterea președintelui este invalid, iar Traian Băsescu va reveni la Palatul Cotroceni.

Conform acelorași surse, decizia a fost luată cu 6 voturi la 3.

Ședința de marți a Curții Constituționale a durat mai puțin de trei ore.