DECIZIE CCR – BĂSESCU SE ÎNTOARCE LA COTROCENI. „Zgonea: Vom convoca conducerea Parlamentului după ce primim hotărârea Curții asupra referendumului”
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat marți pentru Mediafax că va convoca ședința Biroului Permanent în momentul în care va primi hotărârea Curții Constituționale în privința referendumului, explicând pașii procedurali la nivelul Parlamentului.
„Decizia trebuie citită în plenul Curții, după aia se trimite celor doi președinți de Camere, cei doi președinți convoacă Birourile Permanente, care trebuie să fie în cvorum – pentru că aici se aplică și Regulamentul Senatului. Birourile Permanente convoacă plenul reunit într-o ședință extraordinară, plenul trebuie să fie în cvorum, se citește decizia Curții și se închide plenul. Apoi se publică în Monitorul Oficial, de îndată”, a explicat Zgonea.
Curtea Constituțională a constatat, în hotărârea adoptată marți, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiția de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil și menționează că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu își reia atribuțiile.
Potrivit unui comunicat al CC, plenul Curții Constituționale a decis cu majoritate de voturi că procedura pentru organizarea și desfășurarea referendumului din 29 iulie pentru demiterea președintelui Traian Băsescu a fost respectată.
De asemenea, CC confirmă rezultatele referendumului comunicate de Biroul Electoral Central și constată că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns „DA” la întrebarea „Sunteți de acord cu demiterea Președintelui României?”, iar 943.375 (11.15 %) au răspuns „NU”.
Totodată, CC constată că la referendum nu au participat cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil.
În comunicatul dat publicității de Curtea Constituțională se precizeză că la data publicării acestei hotărâri în Monitorul Oficial încetează interimatul lui Crin Antonescu în exercitarea funcției de președinte, iar Traian Băsescu își reia atribuțiile de șef al statului.
Curtea Constituțională se va întruni, miercuri, la ora 10.00, pentru citirea hotărârii privind referendumul din 29 iulie.
Potrivit articolului 45 din Legea 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională prezintă Parlamentului un raport cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național și confirmă rezultatele acestuia.
Conform articolului 47 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, înaintea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea Curții Constituționale se prezintă Camerei Deputaților și Senatului, întrunite în ședință comună.
Potrivit articolului 3 din Hotărârea Parlamentului privind stabilira obiectului și a datei referendumului din 29 iulie, „în situația în care Curtea Constituțională va stabili că nu au fost îndeplinite condițiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de hotărârea acesteia și va decide asupra procedurii de urmat”.
Curtea Constituțională a decis, în 10 iulie, că legea prin care se modifică Legea referendumului astfel încât președintele să fie demis cu majoritatea celor care votează la referendum este constituțională în măsura în care asigură participarea a cel puțin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.