Comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, CONSTITUȚIONALĂ. Cum motivează CCR decizia luată în unanimitate

Comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, CONSTITUȚIONALĂ. Cum motivează CCR decizia luată în unanimitate
Publicat: 14/05/2024, 07:40
Actualizat: 14/05/2024, 17:09

Ordonanța privind comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare din 9 iunie este constituțională. Este decizia luată marți de cei nouă judecătorii ai CCR, respingând astfel cererea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind organizarea alegerilor din 9 iunie.

Curtea Constituțională motivează faptul că deși ,,actul normativ a fost adoptat cu mai puțin de un an de la data alegerilor și modifică modul de compunere al Biroului Electoral Central, acesta nu produce insecuritate juridică pentru competitorii electorali. Dimpotrivă, soluția normativă de desfășurare a celor două categorii de alegeri la aceeași dată a determinat necesitatea stabilirii unei set de reguli comune și omogene pentru buna desfășurare a alegerilor, încondiții de echitate pentru toți competitorii implicați în procesul electoral.”

Având în vedere cele expuse, Curtea a constatat că ordonanța de urgență nu încalcă prevederile constituționale referitoare la securitatea juridică, separația și echilibrul puterilor în stat, rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării,  condițiile de adoptare a ordonanțelor de urgență și la deciziile Curții Constituționale, se arată în motivarea CCR.

Trebuie spus că această decizie a CCR este definitivă și obligatorie. DOCUMENTUL poate fi consultat aici.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu Ordonanța de Urgență a Guvernului privind organizarea alegerilor din 9 iunie. Este vorba despre OUG 21/2024 privind comasarea alegerilor locale și a alegerilor europarlamentare.

Potrivit CCR se decide dosarul Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2024 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024.

Judecătorii de la instanţa supremă au admis în luna martie o cerere depusă de reprezentanţii Partidului Reînnoim Proiectul European în România – REPER privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor OUG 21/2024, prin care au fost comasate alegerile.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Elena Lasconi, o studentă mediocră. Cum arată notele primite de candidata la președinția României
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jean Michel Jarre, Nașul muzicii electronice. „Pentru mine, muzica electronică este la fel ca gătitul:...