Lovitură dură primită de PSD și de adversarii Guvernului Orban din partea Curții Constituţionale a României (CCR). Bugetul de stat, adoptat prin procedura asumării răspunderii, este perfect constituțională, spune CCR.
Curtea Constituţională a României (CCR) a respins miercuri cererea preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor privind conflictul juridic dintre Guvern şi Parlament pe tema adoptării bugetelor de stat şi asigurărilor sociale de stat, potrivit unor oficiali ai CCR.
CCR a discutat, miercuri, sesizările privind un conflict juridic între Guvern şi Parlament pe tema Legii bugetului de stat pe anul 2020 şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, pentru care Executivul şi-a asumat răspunderea.
Curtea Constituţională anunţa pe 23 decembrie 2019 că a fost sesizată cu cererile de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională dintre Guvern şi Parlament cu privire la legile bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, care au fost formulate de către preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor.
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că „nu există precedent în Europa ca un Guvern democratic să vină cu un buget fără să fie dezbateri în Parlament”.
„De la Ceauşescu, România nu a mai cunoscut aşa ceva, de 30 de ani. Chiar dacă nu vom reuşi să stopăm acest buget, cu certitudine, dacă decizia ne va fi favorabilă, vom stopa ca altcineva în viitor să facă acest lucru. Cu alte cuvinte, Ludovic Orban va intra în istorie ca primul prim-ministru care şi-a permis acest lucru, nu numai din România, ci din Europa democratică”, a susţinut Ciolacu, citat de Agerpres.