Prima pagină » Știri externe » Decizie-șoc a Ungariei. Budapesta își retrage sprijinul pentru aderarea României la OCDE. Tudose: Nu cred că vor strica în asemenea hal relațiile diplomatice cu noi

Decizie-șoc a Ungariei. Budapesta își retrage sprijinul pentru aderarea României la OCDE. Tudose: Nu cred că vor strica în asemenea hal relațiile diplomatice cu noi

Decizie-șoc a Ungariei. Budapesta își retrage sprijinul pentru aderarea României la OCDE. Tudose: Nu cred că vor strica în asemenea hal relațiile diplomatice cu noi
Ungaria își retrage sprijinul pentru aderarea României la organisme internaționale, inclusiv Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), pentru o perioadă nedeterminată, ca urmare a suspendării înființării Liceului Catolic din Târgu Mureș. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat al MAE ungar, Levente Magyar, care a precizat că ambasadorul român la Budapesta a fost informat de această decizie. „Votul privind aderarea României la OCDE va avea loc la 8 septembrie, iar votul fiecărui stat membru este necesar pentru aderare", a avertizat el.

Potrivit secretarului de stat, decizia autorităților române va pune sute de familii într-o situație imposibilă cu câteva zile înainte de începerea anului școlar.

„Ungaria consideră acest lucru ca un atac împotriva Bisericii Catolice, a minorității maghiare, a copiilor, a familiilor și a procesului de restituire din România. Aceasta este o măsură extrem de neprietenoasă din partea României”, a declarat Levente Magyar. 

Pe 13 iunie acest an, Tribunalul Mureș a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul municipiul Târgu Mureș în contradictoriu cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș și cu Liceul Teologic Romano-Catolic și a anulat decizia din 2015, emisă de ISJ Mureș privind înființarea unității de învățământ. Decizia a fost atacată cu recurs pe 3 iulie, însă pe 2 august cererea a fost respinsă de Curtea de Apel Târgu Mureș. 

MAE: Liceului romano-catolic din Târgu-Mureș, subiect de campanie electorală în Ungaria

În replică, Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile române regretă transformarea Liceului romano-catolic din Târgu-Mureș în subiect de campanie electorală în Ungaria.

„Autoritățile române sunt interesate de identificarea unor soluții care să asigure un real dialog intercultural, menit a promova toleranță și buna conviețuire interetnică la nivelul societății române și care să asigure o bună integrare a cetățenilor români, indiferent de etnie, în societatea română. Totodată, trebuie ținut cont de faptul că orice instituție de învățământ din România trebuie să respecte fără excepție legea română, aceasta nefiind aplicată discriminatoriu pe criterii etnice, religioase sau de altă natură”, se arată într-un comunicat al  MAE, ca urmare a convocării ambasadorului român de către ministrul de Externe ungar, Szijjarto Peter.

MAE amintește că nu poate interveni în deciziile luate de instanțele românești și consideră că subiectul funcționării liceului este abordat în Ungarian din perspectivă electorală. „Autoritățile române regretă transformarea acestui subiect, care nu afectează în nici un fel asigurarea dreptului la educație pentru minoritatea maghiară din România sau pentru persoanele de confesiune romano-catolică din România, în subiect de campanie electorală în Ungaria și sacrificarea, în numele unor interese politice, a dreptului elevilor la un învățământ de calitate, omologat conform normelor relevante aplicabile”, se arată în comunicatul citat.

Ministerul român de Externe precizează că nu poate fi considerată situația de la Liceul catolic o nerespectare a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale existând numeroase exemple de unități de învățământ la toate nivelurile de educație care confirmă asigurarea de către statul român la cele mai înalte standarde a dreptului la educație în limba maternă pentru minoritatea maghiară din România. 

Reacția premierului

Premierul Tudose a declarat că autoritățile române vor explica părții maghiare că, în privința Liceului Romano-Catolic, este o problemă în Justiție și o greșeală de comunicare și de abordare a consiliului local și că nu crede că Ungaria va strica relațiile ” în asemenea hal”.

„Haideți să ne uităm și la calitatea emițătorului din Ungaria – un secretar de stat. Diplomatic asta înseamnă că poate oricând să vină cineva să spună – ia uite ce a spus ăla… Eu nu cred că Ungaria va strica în asemenea hal relațiile diplomatice cu noi și interesele economice comune, pentru că nu numai noi avem interese economice în Ungaria, ci și domniile lor au aici”, a declarat, la Antena 3, premierul Mihai Tudose.

El a mai spus că mizează pe varianta dialogului cu autoritățile ungare. ” Nu este vorba despre un război, că avem ceva cu o minoritate etnică, religioasă. Mai mult, România este exemplu în lume în ceea ce privește toleranța și religioasă, și etnică și de orice natură. Această inflamare s-a produs acum, că începe anul școlar și copii nu știu, este o situație incertă, se înscriu sau nu la acel liceu”, a mai spus Tudose.

Primul-ministru a apreciat că situația de la Târgu-Mureș a apărut din cauza unor erori administrative, nu pentru că statul român ar fi împotriva înființării de unități de învățământ pentru minoritățile naționale sau religioase. „Anul trecut comunitatea maghiară a dorit înființarea unui liceu în colaborare cu Bioserica Catolică. Până aici totul e în regulă, avem în România o mulțime de licee confensionale, de toate neamurile. O scăpare sau o greșeală – într-o hotărâre de Consliu Local, fiindcă în România școlile se înființează prin hotărâre de Consiliu Local, hotărâre care a spus că e de acord Consiliul cu înființarea școlii, nu că hotărăște înființarea școlii. De aici a început sarabanda. Au fost descinderi, procuratură, au fost oameni chemați la audieri, un întreg spectacol”, a spus Tudose.

Liviu Dragnea: „Guvernul și Ministerul Educației ar trebui să se aplece cu mai multă atenție și mai mult curaj asupra situației de la Mureș”

O reacție a venit și din partea liderului PSD, Liviu Dragnea, care a solicitat Guvernului și Ministerului Educației să „se aplece cu mai multă atenție și curaj” în ceea ce privește rezolvarea acestei situații. 

„Nu putem să avem o măsură dublă în ceea ce privește tratamentul față de comunitățile etnice dintr-o țară (…) Cine are interesul ca acolo să se agite spiritele atât de mult?”, a spus Dragnea, catalogând reacția Ungariei drept una „exagerată”. 

România a depus candidatura la OCDE în 2004, dar n-a fost încă invitată să adere

România și-a depus candidatura oficială de aderare la OCDE la data de 28 aprilie 2004. OCDE reprezintă un for internațional de dezbatere a politicilor economice și sociale la nivel global, o asociație apolitică a țărilor cel mai bine dezvoltate din punct de vedere economic, având drept misiune construirea unei economii puternice în statele membre, îmbunătățirea eficienței, perfectarea sistemelor de piață, extinderea comerțului liber și contribuția la dezvoltarea economică. (sursa)

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică are în prezent 32 de membri. Celor 20 de state care au fondat organizația în 1961, printre care s-au numărat Canada, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie și SUA, li s-au alăturat începând cu anul 1964 alți 10 parteneri importanți, printre care Australia, Japonia sau țările din Grupul de la Visegrad, ultima țară din grup admisă fiind Republica Slovacă, în decembrie 2000. În 2010 s-au finalizat negocierile de aderare a patru state din cadrul grupului de țări invitate la aderare, și anume Chile, Slovenia, Estonia și Israel. 

Potrivit MAE, România a reiterat, în 2012, intenția de aderare la organizație prin scrisoarea premierului român, Victor-Viorel Ponta, adresată secretarului general al OCDE, Angel Gurria.

În mai acest an, premierul la acea vreme,Sorin Grindeanu, a declarat că România e pregătită să înceapă cât mai curând negocierile de aderare la OCDE, statutul de membru al acestei organizații urmând să fie o reconfirmare a progresului economic pe care l-a înregistrat țara noastră și a nivelului său de dezvoltare.

„România e pregătită să demareze cât mai curând negocierile de aderare la OCDE. Statutul de membru al organizației va fi o reconfirmare a progresului economic pe care l-a înregistrat țara noastră, a nivelului său de dezvoltare. Va însemna o administrație publică mai eficientă și mai adaptată la cerințele unei lumi globale. Credem cu tărie că acest lucru se poate întâmpla cât de curând. Suntem conștienți de dificultatea procesului și suntem dispuși să facem tot ce putem, tot ceea ce depinde de noi în acest sens”, a declarat Sorin Grindeanu. El a mai spus că este nevoie nu doar de voința României, ci și de sprijinul partenerilor externi, state membre ale OCDE.

„Pe statele membre ale OCDE ne dorim să putem conta pentru a ne atinge acest obiectiv. Largul sprijin al mediului nde afaceri, al Parlamentului, al BNR, al formatorilor de opinie din România, al mediului academic cred că le putem constata pe deplin”, a adăugat Grindeanu.

 
Autor

Citește și