PSD a decis în ședința Comitetului Executiv Național ca Niculae Bădălău să fie propus interimar la Energie, Radu Oprea- interimar pentru Relația cu Parlamentul și Ioan Deneș- interimar la ministerul Mediului, după ce ALDE a decis retragerea de la guvernare.
Ramona Mănescu, și ea ministrul ALDE a anunțat deja că va rămâne în guvern.
Liderii PSD au decis rămânerea la guvernarea.
Miniștrii care vor părăsi marți guvernul sunt: Anton Anton, Grațiela Gavrilescu și Viorel Ilie.
Dăncilă anunță că rămâne la guvernare: Avem o responsabilitate
Premierul Viorica Dăncilă anunță că social democrații au decis să rămână la guvernare și cataloghează drept o decizie de neînțeles acțiunile ALDE. Dăncilă a mai anunțat că va face propuneri de miniștri interimari, după retragerea miniștrilor ALDE.
„În urma deciziei ALDE de a abandona responsabilitatea guvernării, am vrut să discut cu fiecare președinte de organizație, astfel încât să putem avea o decizie în forul statutar. În unanimitate colegii au decis că trebuie să continuăm guvernarea. Avem o responsabilitate pentru a duce mai departe programul de guvernare. E foarte important pentru noi ce se întâmplă cu România, dincolo de interesele politice. Deci vom continua guvernarea”, a declarat Viorica Dăncilă, după ședința CEx PSD.
Premierul a mai confirmat că Ramona Mănescu rămâne în Guvern, chiar dacă a fost propusă de ALDE.
Dăncilă: ALDE a vrut să plece de la guvernare și să se alieze cu Pro Romania
Premierul Viorica Dăncilă spune că ALDE a vrut să plece de la guvernare și să se alăture Pro Romania, iar dacă acum le-ar fi fost îndeplinite cerințele, ar fi venit cu alte solicitări și nemulțumiri.
„Dacă făceam restructurarea, veneam cu un program în 2016, iar acum facem restructurarea și venim cu alt program. Trebuie să dăm dovadă de consecvență. Sunt lucruri care se pot accepta și altele care nu, cred că domnul Tăriceanu știa despre modul în care este alcătuit guvernul când e plecat cu PSD la guvernare. Dacă schimbam acum, venea cu alt motiv, apoi altul, cert e că ALDE a vrut să iasă de la guvernare și să se alieze cu Pro Romania”, a spus Viorica Dăncilă.
„Colegii au decis să nu ieșim de la guvernare ca să nu ne dezamăgim electoratul. Oamenii ne-au votat nu ca să se spunem că ne ducem acasă. Dacă va fi moțiune de cenzură, dacă ea trece, ne supunem votului parlamentului și asta e situația. Sunt un om puternic, cred că trebuie să dăm dovadă de putere și să mergem până la capăt (…) Nu, nu îmi e teamă de alegerile anticipate. Singura mea teamă este să nu pierdem încrederea oamenilor, singura mea temere e să nu îi dezamăgim”, a mai spus premierul.
Băsescu: PSD trebuie să înțeleagă că Iohannis nu mai poate aproba remanierea
Traian Băsescu a afirmat că PSD trebuie să înțeleagă faptul că președintele Klaus Iohannis nu mai poate să aprobe remanierea propusă de premier. Acesta a precizat că, în acest context, PSD trebuie să treacă în opoziție, iar PNL să vină la guvernare.
„Afară PSD ! Să vină PNL ! PSD trebuie să înțeleagă că după retragerea ALDE de la guvernare Președintele României nu mai poate aproba remanierea cerută de premierul Dăncilă decât dacă remanierea este aprobată de Parlament (vezi Art. 85 din Constituție). Dar acest lucru nu este posibil pentru că PSD nu mai are majoritate, pierzând și alianța cu ALDE și susținerea parlamentară a UDMR. Nici tehnic și nici politic, PSD nu mai are necesarele voturi pentru a face remanierea prin Parlament”, a scris Traian Băsescu, luni, pe Facebook.
Fostul șef al statului a adăugat că premierul trebuie să demisioneze, iar social-democrații să treacă în opoziție.
„Datorită imposibilității realizării remanierii și pentru a-și salva partidul, premierul Dăncilă trebuie să-și depună mandatul și să treacă în opoziție cu PSD cu tot. Când te gândești că acum doi ani PSD avea 46 la sută, că au mărit consistent pensile și salariile, au reintrodus pensile speciale, au mărit ajutoarele sociale etc, te întrebi cât de nepricepuți au putut fi socialiștii încât azi să ajungă în poziția de a fi scoși de la guvernare”, a completat Băsescu.
Europarlamentarul PMP se mai întreabă cum de a reușit PSD să ajungă într-o situație politică și mai rea, după ce au crescut salariile și pensiile.
„Oare cum au reușit socialiștii ca prin creșterea salariilor și pensiilor cu peste 100 la sută, să ajungă într-o situație politică mai rea decât am avut eu după ce s-au tăiat salariile cu 25 la sută . Ludovic Orban și Rareș Bogdan abia așteaptă să preia guvernarea pentru a lichida pensiile speciale, pentru a construi autostrăzi, pentru a construi spitale, pentru a reduce aparatul bugetar și pentru a da țării viitor .
Afară PSD ! Să vină PNL !”, a conchis Băsescu.