Demisia consilierilor PDL din Consiliul General se amână
Consilierii PDL așteaptă decizia BPN al partidului pentru a demisiona din CGMB, deși liderul interimar al organizației PDL București, Adriean Videanu, anunța duminică, într-o conferință de presă, că demisiile intră în vigoare de luni.
Organizația PDL București precizează, într-un comunicat remis luni agenției MEDIAFAX, că așteaptă hotărârea Biroului Permanent Național al Partidului Democrat Liberal privind punerea în aplicare a deciziei consilierilor PDL de a demisiona din Consiliul General al Municipiului București.
PDL București menționează totodată că a demarat campania de strângere de semnături pentru demiterea lui Sorin Oprescu din funcția de primar general al Capitalei.
„Pentru PDL București prioritare sunt problemele grave ale bucureștenilor care, de 6 ani, sub mandatele lui Sorin Oprescu, au fost ignorate și disprețuite complet de către primarul general și de toată adminstrația USL din Capitală. Primul pas spre rezolvarea problemelor bucureștenilor și pentru revenirea Bucureștiului în rândul capitalelor europene este demiterea exponentului USL din fruntea Capitalei”, se mai arată în comunicat.
Președintele interimar al PDL București, Adriean Videanu, a anunțat, duminică, într-o conferință de presă, că reprezentanții acestui partid demisionează din Consiliul General al Municipiului București, el argumentând că PDL nu dorește „să mai gireze incompetența administrativă” la nivelul Capitalei.
„În momentul de față, PDL nu mai este dispus sub nicio formă să gireze incompetența administrativă a domnului Sorin Oprescu, motiv pentru care, de mâine (luni – n.r.), PDL părăsește Consiliul General. Toți consilierii generali ai PDL își vor da demisia din CGMB, astfel încât să nu mai girăm incompetența administrativă la nivelul Bucureștiului. (…) E forma noastră de protest la incapacitatea administrativă, este inadmisibil pentru București, după 6 ani, să nu vii să propui un proiect Consiliului General”, a susținut Videanu.
Următoarea ședință a BPN al PDL este programată pentru vineri, 13 septembrie, la Suceava.