Scrisoarea contestatarilor din PSD, de care se vorbește de o săptămână, conține 19 puncte. Încă de la primul punct, se solicită demisia lui Liviu Dragnea din funcțiile de președinte PSD și al Camerei Deputaților. Scrisoarea e semnată de trei membri PSD: Gabriela Firea, Paul Stănescu și Adrian Țuțuianu.
Chestionat de jurnaliști pe holurile Paltului Parlamentului, Liviu Dragnea a preferat să ignore zâmbind interesul acestora.
Mai târziu, președintele PSD Liviu Dragnea a declarat miercuri că nu a citit întreaga scrisoare a nemulțumiților din PSD, dar a ironizat solicitările contestatarilor.
„Din cât am citit, am înțeles care este cea mai mare supărare din acea scrisoare: să nu ne mai certăm cu Iohannis, de fapt să ne aliniem cu Iohannis, cu SRI, cu SPP, cu DNA și cu partidele de Opoziție. Eu, ca președinte, nu pot să duc și nu voi duce acest partid să devină o unealtă a acestor instituții, care nu trebuie să se implice într-un guvern politic. În rest, la CEx o să vorbesc suficient de bine, de mult și de apăsat”, a spus liderul PSD.
Întrebat dacă își dă demisia, Dragnea a răspuns laconic: „Vorbim după ședința CEx”.
Primarul general Gabriela Firea a declarat că semnatarii scrisorii nu doresc ruperea partidului, ci consolidarea lui.
„Noi nu dorim sub nicio formă ruperea PSD, dimpotrivă, consolidarea acestuia și faptul că am avut tăria până la urmă, că nu este ușor să te lupți cu Liviu Dragnea. Nu se va putea altfel și se va vedea în zilele următoare că sunt colegi în țară care au vrut să vorbească înaintea mea, dar le-a fost teamă că vor fi izolați, că vor fi demonizați, că se va propune excluderea lor, așa cum se propune excluderea mea, pentru că îmi spun colegi din țară că i-a sunat domnul Dragnea și le-a cerut să voteze excluderea mea și a domnului Stănescu. Este anormal, pentru că eu nu am făcut niciun gest nestatutar (…) Sunt suficienți colegi care să spună că domnul Dragnea duce partidul într-o direcție greșită”, a declarat Gabriela Firea la Antena 3.
Ea îl acuză din nou pe Dragnea că ar conduce patidul în mod autoritar.
„Am făcut aceste precizări pentru că știam că domnul Dragnea va ieși și va spune că de fapt, dorim să construim autostrăzi și spitale, dar știți, eu de fapt, mă lupt cu Statul Paralel, cu protocoalele și cu anumite servicii speciale. Am subliniat și în acest document că ne poziționăm în aceeași manieră a condamnării tuturor formelor de abuz care s-au comis și a faptului că în continuare ele să nu mai existe printr-o legislație precară sau prin a admite documente, protocoale, între instituții, astfel încît să fie încălcată și Constituția. Noi chiar credem în aceste obiective, nu doar de dragul de a ne apăra. Domnul Dragnea a reuși să-i convingă pe unii că el singur luptă împotriva abuzurilor și a principiilor constituționale care au fost încălcate în cazul unor procese. Nu este unul singur care luptă și noi trebuie să-i permitem ca această conducere pe care a instaurat-o, autoritaristă și personală, doar de dragul că el este singurul care luptă cu steagul în față. Nu este așa” a mai declarat Gabriela Firea.
„Facem o analiză a situației actuale a PSD și am propus un număr de 18 măsuri pe care trebuie să le luăm în perioada următoare. Cred că dincolo de persoane, este foarte important să avem în vedere interesele României. Am meditat mult. Textul prezentat e convenit cu toți semnatarii acestei scrisori. Așa cum îl vedeți, este acceptat de toți. Veți vedea la CEX numărul semnatarilor. Nu vreau să vin eu cu un număr”, a declarat Adrian Țuțuianu, membru al comitetului de inițiativă.
Potrivit scrisorii, interimatul în partid ar trebui asigurat de către Viorica Dăncilă, președinte executiv.
„Noi suntem membri ai PSD. Nu plecăm nici din partid, nu vom face nici altceva, vom continua să ne exprimăm în forurile statutare ale partidului. Am făcut un apel public la toți parlamentarii PSD, la consilierii județeni și locali să ni se alăture în acest demers. Nu cred că ați văzut că am scris ceva de funcții în această scrisoare și nu cred că e cazul să discutăm de funcții. Soluția propusă la punctul 2 este ca interimatul să fie asigurat de președintele executiv. Și-o asumă toată lumea. Dacă a fost convocat vineri CEX-ul, ne vom pronunța acolo și o să aveți toate detaliile”, a mai spus Țuțuianu.
Paul Stănescu, vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale, unul dintre inițiatorii scrisorii prin care se cere demiterea lui Liviu Dragnea, crede că a venit momentul să spună lucrurilor pe nume într-un cadru larg.
„Mi-am asumat această declarație, alături de dna Firea și dl Țuțuianu, conștient fiind că Partidul Social Democrat se află într-un moment de cotitură. A sosit timpul să spunem lucrurilor pe nume, într-un cadru cât mai larg, pentru că numai așa putem lua deciziile corecte. Am identificat, alături de colegii mei, cauzele care au condus la situația noastră actuală, una deloc favorabilă, în ciuda măsurilor bune din punct de vedere economic și social pe care le-a luat Guvernul. Am propus, de asemenea, un plan de măsuri, unele imediate, altele pe termen mediu, care să ne asigure păstrarea guvernării, a poziției de cea mai puternică forță politică a României și premisele câștigării alegerilor care vor avea loc anul viitor”, spune Paul Stănescu.
„Trebuie să asigurăm stabilitatea coaliției majoritare, continuarea și implementarea proiectelor importante ale actualului Guvern, să sprijinim administrația publică locală prin investiții publice și alocări judicioase de fonduri, să îmbunătățim imaginea PSD atât pe plan extern, cât și pe plan intern, fără însă a face rabat de la principiile noastre și fără a ne asocia în vreun fel cu forțe care ne erau potrivnice până mai ieri”, se mai arată în comunicatul remis Mediafax.
Secretarul general al PSD Marian Neacșu este mai împăciuitor și crede că scrisoarea celor trei ar trebui analizată în conducerile organizațiilor județene de partid
„Am citit cu atenție declarația comună a colegilor noștri și am constatat că sunt enunțate o serie de principii sănătoase privind acțiunea politică a PSD, care din păcate au fost abandonate în ultima perioadă. Sunt întru totul favorabil ideii de revenire la modul colegial și democratic de luare a deciziilor în partid și, mai ales, celei de asigurare a continuității și mai ales a coerenței guvernării”, menționează Marian Neacșu într-un comunicat de presă remis Mediafax.
El propune ca scrisoarea să fie analizată în conducerile executive ale fiecărei filială PSD.
„În calitate de secretar general, propun ca în perioada imediat următoare, acest document să fie analizat de toate organizațiile partidului și dezbătut în cadrul Comitetelor Executive Județene, astfel încât președinții de organizații să participe la Comitetul Executiv Național cu un mandat clar din partea membrilor de partid. În felul acesta vom păstra și unitatea partidului și guvernarea și vom putea să privim cu încredere către alegerile de anul viitor”, a precizat Neacșu.
Ulterior, acesta a declarat la Antena 3 că pe rând, ambele tabere au refuzat dialogul, motiv pentru care s-a ajuns la momentul actual.
„Sunt unul dintre membrii acestui Comitet. Nu, nu sunt Elveția, dar în calitatea mea de secretar general, responsabil cu echilibrul, am încercat să așez taberele față în față. Din păcate, nu mi-a ieșit acest demers”, a declarat Neacșu.
„Nu am avut o discuție cu președintele partidului (legat de demisdie n.r.). Am avut o discuție în care i-am înfățișat că demersul colegilor mei, căruia m-am alăturat și eu, este unul legitim, și că partidul trebuie să găsească soluții. (… ) Eu cred că toate lucrurile, așa cum au fost menționate în scrisoarea publică, cea care părea pierdută, toate lucrurile menționate acolo sunt reale și corecte. Eu personal cred că o retragerea președintelui ar fi utilă și partidului și domniei sale. Vreau să vă spun că acest lucru i l-am spus în această formă. Niciodată nu am plimbat vorba dintr-o parte în alta, în schimb am luat decizii ca să le fie bine multora”, a spus Neacșu, la Antena 3.
Redăm integral textul scrisorii:
Stimate domnule Liviu Nicolae Dragnea,
Doamnelor și domnilor membri ai Comitetului Executiv Național,
Partidul Social Democrat guvernează România de 1 an și 9 luni, cu rezultate economice pozitive. Toți indicatorii atestă o creștere economică sustenabilă, un nivel record al veniturilor statului, o îmbunătățire a absorbției fondurilor europene. Au crescut salariile, pensiile, ajutoarele sociale și subvențiile pentru agricultori. Avem cel mai mare număr de salariați din ultimii 20 de ani, cel mai redus nivel al șomajului etc.
Cu toate acestea, paradoxal, Partidul Social Democrat scade în preferințele electoratului, cercetările sociologice indicând o opțiune de vot cuprinsă între 25%-30%, cu mult sub scorul obținut de partid la alegerile parlamentare din anul 2016 (47%). De asemenea, președintele partidului, Liviu Nicolae Dragnea, este cotat în sondajele de opinie cu 7%-12% din preferințele electoratului, cu mult sub cota partidului, fiind de altfel cel mai contestat lider politic din România ultimilor ani.
Situația actuală a PSD trebuie văzută și pe fondul unei slabe opoziții politice, în contextul unor mișcări sociale de contestare, tot mai consistente și mai radicale, al creșterii gradului de polarizare a societății românești (pro și contra PSD).
Este datoria noastră de oameni politici responsabili să analizăm această situație și să decidem care sunt măsurile necesare pentru oprirea acestei tendințe, dar și să consolidăm structurile partidului pentru a rămâne principala forță politică a țării, capabilă să câștige alegerile din anul 2019 – europarlamentare și prezidențiale – și cele din 2020 – locale și parlamentare.
Cauzele pentru care ne aflăm în această situație sunt, în opinia noastră, următoarele:
1. Partidul Social Democrat și guvernul său sunt parte a unor conflicte interne, care au răbufnit și vor continua să se accentueze. Modul în care au fost desemnați cei trei candidați la funcția de Prim-Ministru și membrii Guvernului, fără niciun set valid de criterii necesare pentru o guvernare performantă, a adâncit conflictele latente din partid și a generat neîncredere în rândul alegătorilor. Moțiunea de cenzură împotriva propriului guvern, instalarea a nu mai puțin de trei guverne în 19 luni, schimbările neexplicate ale unor miniștri, sunt element percepute în mod negativ de electoratul PSD. Congresul din luna martie 2018 nu a generat o îmbunătățire a funcționării partidului, cu implicații asupra imaginii și percepției publice în rândul electoratului propriu, dar și al societății în ansamblu.
2. PSD se află într-un război permanent, purtat pe prea multe fronturi, cu o parte importantă a societății românești: Președintele României, partidele politice din opoziție, SRI, SPP, Ministerul Public, DNA, societatea civilă etc.
3. Agenda publică a fost acaparată de teme precum Corupția, schimbările din Justiție, „Statul Paralel”, de protocoalele de colaborare cu SRI, care au acoperit, în planul dezbaterii publice, rezultatele guvernării în domeniile economic și social. La aceasta se adaugă o strategie de comunicare publică deficitară a partidului, care doar a reacționat defensiv și ineficient la atacurile venite din toate părțile, în loc să fie pro activ și să impună temele de discuție.
4. Toate luările legitime de poziție pe tema „Statului Paralel”, a abuzurilor comise în Justiție, în baza protocoalelor ilegale dintre SRI și diverse instituții, au fost contracarate cu ideea că PSD acționează din interes propriu, în beneficiul unor lideri sau acoliți ai acestora.
De asemenea, inițiativele PSD în zona reformării Justiției, justificate din perspectiva democratizării societății românești, a respectării drepturilor și libertăților fundamentale, au fost atacate de opoziția parlamentară și o parte a societății civile, ca fiind demersuri exclusiv în interesul liderului PSD, domnul Liviu Dragnea. Prin urmare, se poate afirma, fără rezerve, că liderul PSD a devenit, prin vulnerabilitatea sa juridică, un obstacol în adoptarea acestor reglementări.
5. Manifestările împotriva guvernului și a PSD, în special cele din iarna anului 2017 și cele recente, din august 2018, au contribuit la polarizarea societății românești și la dezvoltarea unei atitudini agresive împotriva PSD, din partea unor segmente ale societății. Acțiunile de protest anunțate pentru lunile septembrie și octombrie 2018 vor adânci criza de neîncredere în partid. În acest context, adoptarea prin ordonanță de urgență a unor măsuri de amnistie și grațiere este de natură să genereze proteste de amploare care se vor solda, cel mai probabil, cu căderea guvernului Dăncilă și cu pierderea guvernării de către PSD.
6. Promovarea în Guvern, Ministere, Agenții, alte instituții publice a unor persoane cu evidente carențe profesionale, incapabile să comunice corect, argumentat, pe temele guvernării.
7. Instalarea neîncrederii externe în PSD, pe fondul percepției că sunt atacate instituțiile statului de drept și Justiția. PSD nu a fost capabil să explice convingător, în plan extern, motivațiile reale și legitime ale demersurilor sale privind reforma în Justiție și încetarea încălcărilor grosolane ale drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor de către „Statul paralel”.
8. Situația juridică vulnerabilă a liderului PSD, Liviu Nicolae Dragnea, a devenit vulnerabilitatea majoră a partidului, elementul principal de atac al opoziției și a unei părți a societății civile, o perpetuă sursă de neîncredere în plan intern și extern, motivul pentru care se pune la îndoială corectitudinea oricărui demers inițiat de PSD de în direcția reformării Justiției.
9. Conducerea discreționară a partidului, transformarea structurilor de conducere (Biroul Permanent Național, Comitetul Executiv) în foruri care validează deciziile luate într-un format restrâns, desființarea de facto a Consiliului Național și a Departamentelor partidului, lipsa dezbaterii interne în structurile politice și parlamentare.
În fața situației de criză, pentru a evita izolarea internațională a țării și pierderea încrederii în PSD, propunem următoarele acțiuni:
1. DEMISIA IMEDIATĂ a domnului Liviu Nicolae Dragnea din funcția de președinte al Partidului și din funcția de Președinte al Camerei Deputaților.
2. Asigurarea interimatului conducerii PSD de către doamna Viorica Dăncilă, președinte executiv, până la organizarea unui Congres Extraordinar, în prima parte a anului 2019. Democratizarea vieții interne de partid și asigurarea funcționării statutare a structurilor interne (Birou Permanent Național, Comitet Executiv, Consiliul Național, Departamente etc.).
3. Menținerea coaliției PSD-ALDE, singura garanție a continuării programului de guvernare. Negocierea susținerii parlamentare a Guvernului de către UDMR, minorități naționale, parlamentari independenți.
4. Îmbunătățirea actului de guvernare și consolidarea echipei guvernamentale. Agenda publică a Guvernului trebuie centrată pe investiții publice, sprijinirea mediului de afaceri în vederea menținerii ritmului de creștere economică.
5. Susținerea marilor proiecte de infrastructură critică (termoficare, alimentare cu apă etc) și a colaborării dintre Guvern și administrația publică locală pentru implementarea acestora.
6. Impulsionarea inițierii și derulării proiectelor privind infrastructura de mobilitate (autostrăzi, drumuri expres, centuri ocolitoare etc) de către administrația centrală și locală.
7. Susținerea necondiționată a adoptării și aplicării noii legi a Pensiilor, așa cum a fost elaborată de actualul Guvern.
8. Elaborarea unui plan coerent de eficientizare a sistemului de ajutoare sociale prin măsuri țintite, menite să-i ajute pe cei aflați cu adevărat în nevoie, astfel încât lupta împotriva pauperizării să înregistreze rezultate vizibile.
9. Pregătirea corespunzătoare a Președinției Consiliului Uniunii Europene, moment ce trebuie să genereze o îmbunătățire a imaginii României și a guvernării, în plan internațional.
10. Creșterea coeziunii grupurilor parlamentare și adoptarea în această sesiune parlamentară a pachetului de legi privind Justiția, legile de modificare a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului de procedură civilă; legile privind securitatea națională, Codul administrativ, dar și inițiativele legislative necesare punerii în aplicare a măsurilor adoptate de Comitetul Executiv Național al PSD, din 1 septembrie 2018; legea off-shore; legislația privind regimul juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese. Grupurile parlamentare vor susține necondiționat guvernul PSD-ALDE și vor respinge orice moțiune de cenzură promovată de opoziția parlamentară.
11. Adoptarea unei legi a Lobby-ului în concordanță cu principiile de transparență și bune practici din statele cu tradiție în acest domeniu.
12. Ajustarea cadrului legislativ și normativ privind exploatarea resurselor naturale în baza principiului maximizării beneficiilor pentru români în condițiile asigurării unui cadru atractiv pentru investitori,
13. Adoptarea unei inițiative legislative privind amnistia și grațierea, după o largă consultare și dezbatere cu: Ministerul Justiției, CSM, ICCJ, asociațiile magistraților, UNBR și societatea civilă. Reforma justiției și a politicii penale pot reuși, fiind acceptate de societate numai în măsura în care convingem că acestea se fac în interesul protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.
14. Condamnarea cu fermitate și luarea tuturor măsurilor pentru împiedicarea imixtiunii serviciilor secrete sau a grupurilor de interese ilegitime în actul de justiție, care trebui să se înfăptuiască imparțial, cu respectarea strictă a Constituției și a legilor în vigoare.
15. Susținerea referendumului național privind revizuirea Constituției din data de 7 octombrie 2018.
16. Susținerea Guvernului în procesul de rectificare bugetară. Pregătirea corespunzătoare a rectificării bugetare din luna noiembrie. Pregătirea bugetului de stat și a proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2019 și adoptarea acestora până la sfârșitul sesiunii parlamentare.
17. Sprijinirea autorităților administrației publice locale prin alocarea resurselor financiare necesare funcționării și dezvoltării localităților. Adoptarea codului finanțelor publice.
18. Întocmirea unei strategii electorale coerente, care să asigure pregătirea partidului pentru alegerile din anul 2019, europarlamentare și prezidențiale și maximizarea șanselor de câștigare a acestora.
19. Îmbunătățirea relațiilor cu partenerii internaționali și recâștigarea încrederii în România și în Partidul Social Democrat. Trebuie să redevenim parteneri viabili pentru dialog în cadrul Partidului Socialiștilor Europeni și Internaționalei Socialiste.
Stimați colegi,
Demersul nostru este unul onest, care nu urmărește interese personale, ci salvarea Partidului Social Democrat într-un moment dificil. Facem apel la toți membrii Comitetului Executiv Național, parlamentari, președinți de Consilii Județene, primari, consilieri județeni și locali, membrii și simpatizanți ai partidului, să sprijine demersul nostru. Este important să rămânem uniți și solidari, să continuăm guvernarea, dar să avem și viitor. PSD trebuie să rămână cea mai importantă forță politică a țării, un partid de stânga modern și progresist, cu vocație europeană.
În numele comitetului de inițiativă al prezentei Declarații comune,
Paul Stănescu, vicepreședinte PSD,
Viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice
Gabriela Firea, vicepreședinte PSD,
Primar general al Capitalei
Adrian Țuțuianu, vicepreședinte PSD,
Vicepreședinte al Senatului
București, 19 septembrie 2018