Prima pagină » Știri politice » Democrat-liberalii caută trădătorii din partid. Sever Voinescu, acuzat că a făcut campanie pentru un candidat PPDD

Democrat-liberalii caută trădătorii din partid. Sever Voinescu, acuzat că a făcut campanie pentru un candidat PPDD

Democrat-liberalii caută trădătorii din partid. Sever Voinescu, acuzat că a făcut campanie pentru un candidat PPDD
Democrat-liberalii continuă cu actuala conducere a partidului până cel puțin în luna mai a lui 2013 când este programată Convenția Națională a PDL, la care vor participa aproape 5.000 de oameni.

Democrat-liberalii continuă cu actuala conducere a partidului până cel puțin în luna mai a lui 2013 când este programată Convenția Națională a PDL, la care vor participa aproape 5.000 de oameni. Până atunci misiunea filialelor este, ca până la 23 februarie când va avea loc Consiliul Național de Coordonare, să facă analiza alegerilor și să-i găsească pe trădătorii care au tras pentru USL în campanie, fiind vorba în special de primari ai partidului. Cei care au lucrat pe față cu adversarii PDL au primit promisiunea excluderii chiar de la Vasile Blaga.

Deciziile au fost luate în ședința Colegiului Director, la care au participat șefii de organizații și care s-a soldat cu doar două demisii din echipa aleasă odată cu Vasile Blaga. Și-au depus mandatul prim-vicepreședintele Cristian Preda, pe considerentul că a fost unul dintre susținătorii înființării ARD care nu a performat electoral, și vicepreședintele Sever Voinescu care le-a spus colegilor că și el consideră normal să-și asume responsabilitatea pentru scorul electoral slab. Ulterior, după aproape două ore de discuții,  Gigi Chiru, liderul organizației de Constanța, i-a reproșat lui Voinescu că a susținut-o pe Maria Stavrositu care demisionase din PDL pentru a candida din partea PPDD. Potrivit unor surse participante, Voinescu s-ar fi apărat spunând că el și-a ajutat prietenii. De altfel, liderul PDL o pusese pe lista sa de favoriți pentru Parlament pe Stavrositu, într-o postare pe facebook, din 5 decembrie.

Și demisia lui Cristian Preda i-a nemulțumit pe unii lideri ai democrat-liberalilor care, susțin aceleași surse i-au reprosat europarlamentarului că fuge când e mai greu în condițiile în care ei au tras pentru ca el să ajungă în Parlamentul European, sacrificându-și colegii de partid cu vechime.

Nu doar la demisii au asistat democrat-liberalii, ci și la o revenire. Prim-vicepreședintele Cezar Preda care își depusese mandatul a doua zi după alegeri a revenit asupra deciziei, după o discuție cu Vasile Blaga.

Mesaj către partenerii din ARD

Pedeliștii nu s-au arătat prea entuziaști nici când a venit vorba despre continuarea colaborării cu Forța Civică, PNȚCD și Noua Republică, o propunere făcută în acest sens de primarul Aradului, Gheorghe Falcă, având drept consecință doar o invitație făcută către cei partu parlamentari ai acestor partide să se alăture grupurilor PDL.

„Am decis să facem propunerea să facă parte din grupurile noastre parlamentare”, a declarat Vasile Blaga. Cât privește eventualele pretenții ale partenerilor politici, Blaga i-a avertizat că mai întâi trebuie să confirme electoral, invocând modelul Alianței DA, dar și al fuziunii dintre PD și PLD, când acesta din urmă  s-a alăturat democraților abia după ce au făcut o figură onorabilă la europarlamentarele din 2007.

De altfel, surse din partid susțin că singura variantă luată în calcul acum este venirea în PDL în bloc sau a liderilor celorlalte partide.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit