Prima pagină » Știri politice » Deputat PNL: Din iunie, numărul condamnaților eliberați prin recurs compensatoriu a crescut la 3000

Deputat PNL: Din iunie, numărul condamnaților eliberați prin recurs compensatoriu a crescut la 3000

Deputat PNL: Din iunie, numărul condamnaților eliberați prin recurs compensatoriu a crescut la 3000
Deputatul PNL Florin Roman a afirmat, vineri, că potrivit Ministerului Justiției, față de luna iunie, numărul celor care au fost eliberați mai repede din închisoare în urma recursului compensatoriu a crescut cu 3000, deși premierul Viorica Dăncilă promitea măsuri mai aspre după tragedia din Caracal.

„Față de luna iunie, numărul celor eliberați mai repede de guvernul PSD a crescut cu 3000. După tragedia de la Caracal, premierul Dăncilă promitea cu voce gravă, înăsprirea pedepselor și detenție pe viață pentru criminali. Toate aceste declarații au rămas vorbe. Mai mult decât atât, guvernul Dăncilă a blocat abrogarea recursului compensatoriu”, a transmis Florin Roman, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Deputatul PNL precizează că, potrivit Ministerului Justiției, până la jumătatea lunii septembrie au fost eliberați mai devreme prin recurs compensatoriu peste 21.000 de condamnați, 7000 dintre aceștia fiind acuzați de crimă, viol, tâlhărie sau corupție.

„ Este răspunsul oficial al Ministerului Justiției la o interpelare adresată în calitate de deputat al PNL: la data de 18 septembrie, nu mai puțin de 21.049 deținuți au fost eliberați mai repede din puscărie, în bază legii recursului compensatoriu. Din cei eliberați, 7003 deținuți au fost inițial încarcerați pentru fapte extrem de grave, precum crimă, viol, talhărie, corupție etc. În acest moment, circulă liberi pe străzile României: 943 criminali, 110 infractori condamnați pentru act sexual cu un minor, 2300 de deținuți eliberați mai repede după ce au comis fapte de talhărie, dar și 35 de persoane încarcerate pentru mită. Ingrijorător este și numărul violatorilor lăsati în libertate, nu mai puțin de 634. Din totalul celor eliberați mai devreme din penitenciare, 1877 persoane au fost încarcerate din nou, fie pentru că au comis noi fapte grave, fie pentru că au fost condamnate în alte dosare”, a mai transmis Roman.

Liberalul susține că mai grav este însă faptul că 507 infractori eliberați prin recurs compensatoriu au recidivat.

„ Cel mai grav este insă că nu mai puțin de 507 infractori eliberați au comis noi fapte violențe: 47 au comis omoruri și omor calificat; 357 au comis noi tâlharii; iar 47 au violat din nou!”, subliniază Florin Roman.

PNL solicită, din nou, PSD și Vioricăi Dăncilă, să abroge în regim de urgență recursul compensatoriu și să dezbată celelalte inițiative ale PNL.

„ PNL solicita PSDăncila abrogarea în regim de urgentă a recursului compensatoriu. Solicităm totodată discutarea în regim de urgentă a proiectelor depuse de PNL în parlament, pentru sistemul de găsire urgentă a copiiilor dispăruti, pentru detenție pe viață pentru cei care ucid femei gravide și copii, introducerea brătărilor electronice. Fiecare oră de întârziere inseamnă noi drame pe străzile României, unde nimeni nu mai este în siguranță!”, a conchis Roman.
 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum