Deputat PNL: Sistarea fondurilor pentru dentiști – un fapt fără precedent, o greșeală inacceptabilă
Deputatul PNL de Iași Grigore Crăciunescu susține că măsura sistării alocării de fonduri pentru decontarea serviciilor de medicină dentară reprezintă un fapt deosebit de grav, fără precedent, adăugând că speră că ministrul Sănătății va reveni asupra acestei „greșeli inacceptabile”.
Liberalul Grigore Crăciunescu, membru al comisiei de sănătate din Camera Deputaților, afirmă, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă, că nicio altă specialitate a medicinii românești nu a fost pusă într-o situație atât de dificilă și că decizia reprezintă „o desconsiderare a activității medicilor dentiști”.
„Un fapt deosebit de grav, care nu are precedent, îl constituie măsura de sistare a alocării fondurilor pentru decontarea serviciilor de medicină dentară. Nicio altă specialitate a medicinii românești nu a fost pusă într-o asemenea situație dificilă. Acest demers îi afectează foarte grav pe pacienți, mai ales pe copiii ai căror părinți nu au resurse finaciare pentru a suporta costul unui serviciu în această specialitate”, a declarat deputatul PNL Grigore Crăciunescu.
El a adăugat că Ministerul Sănătății și CNAS tratează această specialitate medicală ca pe o cenușăreasă a medicinei românești.
„În România lucrează 16.000 de medici dentiști, însă numai 18 la sută dintre ei au contract de prestări servicii cu CNAS. Și până în prezent fondurile alocate pentru cei 18 la sută au fost într-un cuantum foarte modest: lunar, între 800 și 1.000 de lei pentru un medic. A nu mai aloca nicio sumă pentru aceste servicii este o greșeală inacceptabilă a factorilor de decizie”, a apreciat deputatul liberal.
Grigore Crăciunescu afirmă, în același comunicat, că speră ca ministrul Sănătății, Eugen Nicolaescu, să revină asupra acestei decizii, care „afectează milioane de români și abia apoi pe medicii dentiști”.
„Voi depune toate diligențele pentru a extrage dintele pe care unii factori de decizie îl au împotriva suferinzilor de dinți”, a mai spus deputatul PNL.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a sistat în aprilie alocarea fondurilor pentru asistența medicală stomatologică, astfel că medicii dentiști nu vor mai putea acorda consultații gratuite categoriilor defavorizate și copiilor, toate serviciile urmând să fie plătite.
CNAS susținea că Ministerul Sănătății, instituția care face politica sanitară în România, a stabilit reducerea fondurilor pentru asistența medicală stomatologică în 2013, fiind vorba despre o decizie politică, pe care ministrul Sănătății și-o asumă.
Înlăturarea serviciilor de asistență stomatologică din sistemul public al asigurărilor sociale este o măsură fără precedent în istoria sistemului de asigurări de sănătate din Uniunea Europeană, a afirmat Colegiul Medicilor Dentiști (CMD), într-un comunicat remis, miercuri, agenției MEDIAFAX.
Ministerul Sănătății (MS) a anunțat că va încerca, la rectificarea bugetară, revizuirea fondurilor pentru programele din domeniul stomatologiei, însă, dacă nu vor fi găsiți banii necesari, demersul va fi amânat pentru 2014.
MS a explicat, într-un comunicat remis joi agenției MEDIAFAX, că măsura blocării alocației bugetare pentru stomatologie a fost luată din cauza subfinanțării din 2013 și a obligativității plății arieratelor.
„Subfinanțarea rămâne cea mai mare problemă a sistemului sanitar. Din bugetul alocat, cea mai mare parte a fondurilor au fost direcționate către plata arieratelor, datorate prostului management din anii trecuți. Întrucât bugetul pe anul 2013 nu poate acoperi toate programele desfășurate și în anul 2012, opțiunea Ministerului Sănătății a fost să încerce să acopere integral programul de cancer, chiar dacă, astfel, alte programe au fost văduvite”, arată Ministerul Sănătății.
Potrivit MS, la rectificarea bugetară, pe baza promisiunilor de rectificare pozitivă, ministerul încearcă revizuirea bugetului și, ca atare, alocarea mai multor bani și pentru programele din domeniul stomatologiei, unde oricum MS intenționează realizarea unui program mare de prevenție.
„În cazul în care nu vor fi bani suficienți la rectificare, un asemenea program va fi oricum desfășurat în anul 2014. Cu cât se va face mai repede reorganizarea sistemului sanitar, pe care noi am inițiat-o, cu atât vom putea aduce mai repede bani dinspre birocrație spre rezolvarea problemelor din sănătate”, a mai precizat sursa citată.