Deputat PNL: Stânga de caviar nu pleacă de la guvernare până nu își satisface clientela / PNL cere foștilor parteneri politici ai PSD să semneze moțiunea
„Modul în care premierul Viorica Dăncilă se comportă în ultima vreme ne arată clar faptul că PSD are ca obiectiv satisfacerea clientelei de caviar a partidului. Pentru Viorica Dăncilă este mai important să supraviețuiască pe scaunul de premier și să împartă, fără nici un fel de criterii de performanță, funcții înalte în stat și bine plătite pentru cei care îi țin spatele”, a afirmat Antoneta Ioniță, printr-un comunicat de presă remis Mediafax.
„Îi cer Vioricăi Dăncilă să nu mai tranzacționeze pentru propria-i supraviețuire politică funcțiile de miniștri. Premierul este obligat de Legea Fundamentală să vină în Parlament pentru a vedea dacă actualul Guvern mai are susținere parlamentară. Viorica Dăncilă nu are alte soluții! Nici un prim-ministru al unei țări membre a Uniunii Europene nu și-a permis să eludeze Constituția așa cum o face Viorica Dăncilă”, a completat Ioniță.
Deputatul PNL o atenționează pe Viorica Dăncilă că această criză politică ar putea duce la o criză economică majoră în România.
„Atrag atenția premierului Dăncilă că această criză politică, pe care o patronează fără nici un fel de remușcări, afectează economia românească și așa siluită de experimentele economice ale acestei guvernări. Doamna Dăncilă, există semnale îngrijorătoare venite din piețele financiare internaționale și europene, iar România trebuie să se pregătească pentru a preîntâmpina o criză economică majoră! Vă solicit să revenți în cadrul constituțional pentru a putea trece repede prin această criză politică și pentru a putea fi învestit un nou Guvern capabil să gestioneze cu responsabilitate economia românească!”, a completat liberalul.
Antoneta Ioniță mai spue că PNL este pregătit pentru orice fel de scenarii, inclusiv pentru moțiune de cenzură.
„În acest context tensionat, PNL are soluții politice și este pregătit, în orice moment, să depună moțiunea de cenzură. PNL cere foștilor parteneri politici ai PSD să semneze moțiunea, astfel încât ea să determine înlăturarea acestui Executiv incompetent. PNL va înregistra moțiunea la Parlament atunci când va fi sigur că se vor aduna cele 233 de semnături necesare pentru a garanta adoptarea ei și demiterea Guvernului Dăncilă”, a conchis deputatul liberal.