Deputat USR: Coaliția PSD-ALDE vrea să creeze un stat mafiot, un paradis penal
This browser does not support the video element.
„După cum ați văzut a fost o ședință în care s-au dezbătut doar chestiuni organizatorice, dar chestiunile nu sunt așa simple. Deși au fost aceste prime discuții, unele dintre ele așezate. Spiritul nostru este foarte tulburat în aceste momente pentru că avem de a face cu niște propuneri absolut terifiante din punct de vedere al statului de drept, al stabilității legislative. Vrem să spunem foarte răspicat că, în ciuda aparenței unor discuții așa, civilizate, ceea ce se întâmplă în Parlament acum este inimaginabil. Infractorii doresc să creeze un stat mafiot, doresc să creeze o legislație care să permită un paradis penal în România”, a afirmat Ion Stelian, după ședința de joi a Comisiei speciale privind legile Justiției, unde membrii forului legislativ au stabilit că următoarele discuții pe marginea modificărilor Codului penal, de procedură penală și cel de procedură civilă să aibă loc pe 2 mai, la ora 12.00.
Comisia specială pentru legile justiției a decis, joi, reluarea discuțiilor privind modificarea codurilor penale pentru 2 mai, ora 12.00. Până atunci asociațiile de magistrați vor putea face propuneri privind proiectul de lege.
„Să stabilim ce asociații sesizăm, să dăm termen de două săptămâni ca toți cei care vor să vină la dezbateri să facă propuneri. Termenul să fie 2 mai. Pornind de la toate aceste documente, începând cu data de 2 mai să putem începe o dezbatere pe aceste trei inițiative. Toți cei interesați să poată participa și pe de altă parte să depună amendamente. Eu v-aș propune să spuneți pe cine trebuie să invităm. Să invităm din partea CSM, secția judecători și procurori ÎCCJ, PÎCCJ; Asociația Maistraților, Forumul Judecătorilor care ne-a trimis o solicitare, Coaliția românilor, Uniunea Națională a Barourilor, reprezentanți ai mediului academic. Din punctul meu de vedere, trebuie să fim deschiși. Iar ca mod de lucru, începând cu data de 2 mai să începem dezbaterile în Comisie”, le-a propus Florin Iordache, președintele comisiei, colegilor săi.
În cadrul ședinței de joi a Comisiei, deputatul USR Ion Stelian a propus ca perioada de consultare publică să fie cuprinsă între două săptămâni și 30 de zile, dar propunerea nu a avut susținere.
O altă decizie care a avut parte de consensul membrilor Comisiei a fost invitarea la dezbateri a reprezentanților catedrelor de drept penal din cadrul universităților din țară.
„Să notificăm facultățile de la Iași, Cluj, Constanța și București, plus cele din Timișoara și Craiova. Dacă tot o lungim ajungem să intrăm în vacanța de vară și această comisie a fost înființată tocmai pentru a pune în concordanță codurile cu deciziile CCR. Vă propun prin consens să începem în data de 2 mai, ora 12.00”, a conchis Iordache.