Parlamentarii au trimis către ministere și alte instituții ale Guvernului 2.215 interpelări și întrebări în sesiunea parlamentară trecută. Dintre acestea, 252 nu au primit un răspuns, cu toate că regulamentul Camerei Deputaților prevede că Guvernul trebuie să răspundă în cel mult două săptămâni. În topul celor care nu au primit răspuns la interpelări se află liderii Opoziției – președintele PMP, Eugen Tomac, cel al USR, Dan Barna, dar și liderul deputaților PNL, Raluca Turcan.
Liderul deputaților PMP, Eugen Tomac, a înregistrat, în perioada ianuarie-iulie, nouă interpelări la care nu a primit răspuns. Una dintre ele a fost adresată ministrului Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, și se referă la construirea de diguri în 2017, iar alta a fost trimisă în atenția ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, și se referă la datoria publică a României. De asemenea, Tomac a trimis către ministrul Transporturilor, Lucian Șova, trei interpelări în care l-a întrebat despre proiectele de infrastructură și fondurilor atrase de la UE, însă fără a obține și un răspuns. Alte două interpelări au fost adresate ministrului Culturii, George Ivașcu, pe care liderul PMP l-a întrebat despre stadiul pregătirii pentru anul Centenar. Deputatul PMP a mai adresat inerpelări și ministrului Dezvoltării Regionale, Paul Stănescu, și ministrului Educației, Valentin Popa.
Și viceliderul deputaților USR, Dan Barna, a trimis către ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, o interpelare în care o întreabă despre poziția ministerului cu privire la situația românilor din Italia, ca urmare a alegerilor anticipate.
Liderul grupului deputaților PNL, Raluca Turcan i-a adresat o interpelare premierului Viorica Dăncilă, în care a întrebat-o pe aceasta despre proiectele majore de infrastructură rutieră și feroviară aflate în derulare. Cu toate acestea, Turcan nu a primit niciun răspuns.
Și aleșii PSD au trimis 46 de întrebări la care nu au primit un răspuns. Deputații PMP au și ei 42 de interpelări. Cele mai multe interpelări fără răspuns sunt însă cele adresate de liberali, respectiv 121. Și deputații USR au înregistrat 25 de întrebări.
Cele mai multe interpelări și întrebări care nu au primit răspuns le are ministrul Culturii, George Ivașcu – 47 de interpelări, urmat de ministrul Transporturilor, Lucian Șova – 46 și premierul Viorica Dăncilă – 27 interpelări.
Majoritatea interpelărilor în sesiunea parlamentară care s-a încheiat au fost adresate ministrului Culturii, George Ivașcu. Acesta are 47 de interpelări la care nu a dat niciun răspuns. Cele mai multe întrebări adresate de aleși se referă la pregătirile pentru Centenar. Alte interpelări către Ivașcu se referă la muzee, clădiri care ar trebui renovate sau sursele de finanțare pentru consolidarea monumentelor istorice.
Și ministrul Transporturilor Lucian Șova, are 46 de interpelări la care nu a răspuns. Printre întrebările adresate ministrului se numără cele referitoare la stadiul unor autostrăzi, semnalizarea acustică a trecerilor la nivel cu calea ferată sau solicitarea unor informații despre execuția bugetară a Ministerului Transporturilor pentru trimestrul I al acestui an.
Prim-ministrul, Viorica Dăncilă, nu a răspuns la 27 de întrebări și interpelări. Printre acestea se numără întrebări referitoare la proiectele sau fondurile alocate pentru sprijinirea persoanelor cu handicap, stadiul unor hotărâri ale Guvernului, amenajarea unor plaje terapeutice pentru persoanele cu nevoi speciale, problema lipsei banilor pentru plata salariilor din sistemul public, cât și interpelări precum „sărăcia este în creștere în România”.
Potrivit regulamentului Camerei Deputaților, „Interpelarea constă într-o cerere adresată Guvernului de un grup parlamentar, de unul sau mai mulți deputați, prin care se solicită explicații asupra politicii Guvernului în probleme importante ale activității sale interne sau externe. Guvernul și fiecare dintre membrii săi sunt obligați să răspundă la interpelări în cel mult două săptămâni. Pentru motive temeinice Camera poate acorda un nou termen”.
Conform sursei citate, „fiecare deputat are dreptul să adreseze Guvernului, membrilor săi sau altor conducători ai organelor administrației publice întrebări scrise care se depun la secretarul desemnat al Camerei Deputaților. Răspunsurile la întrebările scrise se transmit deputatului în cel mult 15 zile. Atât întrebările scrise, cât și răspunsurile aferente se publică pe site-ul Camerei”.