Deputații decid în 20 noiembrie dacă aprobă arestarea lui Trășculescu
Camera Deputaților se va reuni în 20 noiembrie, la ora 12.00, pentru a decide asupra solicitării de încuviințare a arestării preventive a deputatului Alin Trășculescu, a anunțat, miercuri, președintele Camerei, Valeriu Zgonea.
Zgonea a precizat, după ședința Biroului Permanent al Camerei, că s-a decis ca până sâmbătă la prânz Comisia juridică să își exprime punctul de vedere în legătură cu acest caz.
El a anunțat, de asemenea, că marți, 20 noiembrie, la ora 12.00, va avea loc votul în plen.
Șeful Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a cerut, marți, Ministerului Justiției să solicite Parlamentului arestarea deputatului Alin Trășculescu, sub acuzațiile de trafic de influență și fals.
Președintele Camerei Deputaților ,Valeriu Zgonea, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că a primit adresa de la MJ prin care Parchetul de pe lângă ICCJ, precum și DNA – Secția de combatere a corupției, solicită Camerei încuviințarea arestării preventive a deputatului Alin Trășculescu.