Deputații juriști, de acord cu reducerea pragului la referendum
Comisia juridică a Camerei Deputaților a decis să elaboreze un raport de adoptare a inițiativei legislative privind reducerea pragului de prezență la referendum, a anunțat, marți, președintele comisiei, Bogdan Ciucă.
Ciucă a spus că în ședința de luni a comisiei s-a decis ca această inițiativă să fie aprobată în varianta Senatului.
Plenul Senatului a adoptat, săptămâna trecută, cu 92 de voturi „pentru” și 29 „împotrivă” inițiativa legislativă care modifică Legea referendumului în sensul reducerii pragului de prezență la acest tip de scrutin de la 50% la 30%, dar și introducerea condiției unui vot de minimum 25% pentru una dintre opțiunile supuse referendumului pentru validarea rezultatelor scrutinului.
Senatorii au adoptat inițiativa legislativă semnată de Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea și Bogdan Ciucă, în ceea ce privește legea referedumului.
Propunerea legislativă urmează să fie supusă votului final la Camera Deputaților.