Deputații urmează să se pronunțe vineri asupra cererii de arestare preventivă a lui Gheorghe Coman

Deputații urmează să se pronunțe vineri asupra cererii de arestare preventivă a lui Gheorghe Coman
Publicat: 26/12/2013, 18:20
Actualizat: 28/03/2019, 17:13

Cererea ministrului Justiției, însoțită de solicitarea Parchetului de pe lângă ÎCCJ de încuviințare a arestării preventive a deputatului Gheorghe Coman, formulată în dosarul instrumentat de DNA, urmează să fie dezbătută în ședința de plen a Camerei Deputaților programată să înceapă la ora 12.00.

Secretarul Camerei Deputaților, deputatul Eugen Nicolicea, preciza luni că ședința de plen în care se va decide asupra solicitării de arestare preventivă a deputatului Gheoghe Coman va avea loc în 27 decembrie conform deciziei Biroului Permanent.

Nicolicea a fost întrebat dacă liderii grupurilor parlamentare au ridicat problema mobilizării parlamentarilor la ședința de plen, pentru întrunirea cvorumului, în condițiile în care ședința este programată imediat după Crăciun. „Crăciun, ne-Crăciun, termenele sunt termene … eu întotdeauna am susținut că regulamentele trebuie să fie respectate, chiar dacă ai situații neplăcute”, a răspuns Nicolicea. Deputatul a afirmat că în situația în care nu va fi întrunit cvorumul de ședință vineri în plenul Camerei Deputaților președintele de ședință va anunța la momentul respectiv data următoarei ședințe în care subiectul va fi repus pe ordinea de zi.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a avizat favorabil, luni, solicitarea de arestare preventivă a deputatului Gheorghe Coman, cu 13 voturi „pentru” și o abținere.

Vicepreședintele comisiei, deputatul PSD Ciprian Nica, a precizat că pentru Gheorghe Coman a fost solicitată arestarea pentru o infracțiune de însușire de foloase dintr-o funcție de conducere politică într-un anumit partid și nu ca deputat.

„Așa cum vedeți și dumneavoastră nu are nimeni o superimunitate și urmează plenul să stabilească, probabil se va încuviința cererea de arestare preventivă. Asupra motivelor de fapt și de drept se va pronunța numai instanța, Parchetul de pe lângă ÎCCJ a venit numai cu o cerere de emitere a acestei acțiuni (…). El trebuie să convingă instanța dacă poate sau nu să fie arestat, poate să fie cercetare și în stare de libertate”, a afirmat atunci deputatul PSD.

Nica a menționat că, în ședința comisiei, deputatul Coman a susținut că este nevinovat.

Deputatul Gheorghe Coman a declarat luni, la finalul audierii în Comisia juridică, că nu are de gând să-și dea demisia din calitatea de parlamentar deoarece se consideră nevinovat.

El a fost întrebat de jurnaliști cum apreciază votul din Comisia juridică, for care a avizat favorabil solicitarea de arestare preventivă în cazul său. „Votul este clar, foarte bine, nu-i problemă, mă voi supune justiției”, a răspuns deputatul.

De asemenea, el a fost întrebat dacă nu se gândește să demisioneze în calitatea de deputat. „Niciodată, fiindcă eu nu sunt vinovat (…) Dacă demisionez mâine și justiția nu mă găsește vinovat, ce facem? Dacă eu nu am luat nimic, absolut nimic?”, a replicat Coman.

Deputatul a mai fost întrebat ce așteptări are de la colegii săi din Camera Deputaților la votul de vineri, din plen. „Mesajul meu e să-și facă datoria de parlamentar (…) Justiția să-și facă datoria, colegii mei la fel”, a mai afirmat Coman.

Deputatul a negat că ar fi fugit de la flagrantul pus la cale de procurori, afirmând că nu a fost urmărit în ziua respectivă, dar a doua zi polițiștii l-au căutat la domiciliu.

Gheorghe Coman a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că denunțătorul său este directorul adjunct al DSVSA Buzău, el susținând că nu a luat „șpagă” în viața sa, că nu a fost prins în flagrant și că nu a fugit, fiind la țară, să taie porcul.

Ministerul Justiției a anunțat săptămâna trecută, joi, că ministrul Robert Cazanciuc i-a trimis președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, solicitarea de încuviințare a arestării preventive a deputatului PC Gheorghe Coman într-un dosar penal instrumentat de DNA.

Direcția Națională Anticorupție a transmis către PICCJ cererea și referatul, în vederea sesizării ministrului Justiției, pentru a solicita președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului Gheorghe Coman, urmărit penal pentru fapte corupție.

DNA a arătat, într-un comunicat, că deputatul a fost prins joi, după ce a fugit cu mașina la momentul flagrantului.

„Ulterior, procurorul șef al DNA, doamna Laura Codruța Kövesi a transmis către PICCJ cererea și referatul, în vederea sesizării ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului Coman Gheorghe pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”, se mai arată în comunicat.

Gheorghe Coman a fost dus, joi după-amiază, la sediul DNA – Serviciul Teritorial Ploiești, unde a stat peste trei ore.

Deputatul PC Gheoghe Coman ar fi negociat sprijinul politic pentru accesul în funcții publice, spunând că „fără politică nu poți să trăiești” și că „la orice partid se cere niște bani”, potrivit referatului procurorilor DNA.

Conform referatului trimis de DNA Camerei Deputaților, prin care se solicită încuviințarea arestării lui Gheorghe Coman, deputatul și-a stabilit un cerc relațional format din persoane care ocupau funcții de conducere în cadrul autorităților și instituțiilor publice atât la nivel central, cât și la nivel local, printre demnitari și lideri politici.

Procurorii au arătat că deputatul Gheorghe Coman intermedia prin aceste persoane rezolvarea, în afara cadrului legal, a unor interese private vizând, în principal, sprijinul politic pentru accesul în funcții publice importante.

Potrivit anchetatorilor, Gheorghe Coman făcea aceste lucruri în schimbul unor servicii, precum: asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia întâlnirilor de lucru organizate în cadrul formațiunii politice județene pe care o conducea; angajarea într-o funcție publică de conducere a președintelui executiv al Organizației Județene Buzău a Partidului Conservator; intervenția la o echipă de control constituită din angajați ai DSVSA Buzău în sensul de a favoriza o societate comercială verificată, administrată de un consilier al Partidului Conservator.

Într-o discuție telefonică din 3 noiembrie, interceptată de procurori, Gheorghe Coman vorbea despre funcția de director adjunct la DSV, care, în urma unor „înțelegeri”, ar reveni Partidului Conservator.

Gheorghe Coman a fost votat deputat pe listele PPDD, iar în martie s-a mutat la PC. El a fost ales recent președinte PC Buzău.

Conducerea PC a hotărât suspendarea deputatului Gheorghe Coman din calitatea de membru al partidului, până la clarificarea situației acestuia în justiție.

Președintele PC, Daniel Constantin, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că nimeni din conducerea partidului nu i-a cerut lui Gheorghe Coman „nici măcar un covrig” și că este bine că instituțiile și-au făcut datoria.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cine ar putea intra în turul II după confruntarea dintre candidați ANALIZĂ
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Momentul în care un munte se prăbuşeşte şi un zăcământ de cupru iese la suprafață
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Ce a apărut la locul de veci al Andreei Cuciuc, după ce a fost înmormântată....
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Șoferii care au acest tip de permis au interzis. Ce mașini nu au voie să...
Unde și când lovește Marele Cutremur țara noastră. Rezultatele înfricoșătoare ale unui studiu
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Charles Dumont, compozitor pentru Edith Piaf, a murit la 95 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Care sunt țesăturile care nu trebuie spălate (aproape niciodată)?