Prima pagină » Știri politice » Deputatul Crăciunescu, unul dintre cei 250 de aleși care vor să-și dea PENSIE SPECIALĂ: „Cine are pensii mici ori n-a muncit toată viața, ori a muncit foarte puțin la CAP”

Deputatul Crăciunescu, unul dintre cei 250 de aleși care vor să-și dea PENSIE SPECIALĂ: „Cine are pensii mici ori n-a muncit toată viața, ori a muncit foarte puțin la CAP”

BREAKING NEWS

Deranjați de faptul că sunt pe ultimele locuri din Uniunea Europeană în ce privește salariile și pensiile, demnitarii români își dau silința să „repare” această problemă. Potrivit inițiatorului, deputatul PSD Petre Daea, peste 250 de semnături, dintre care 87 doar din opoziție, au fost strânse pentru proiectul de lege care le-ar acorda deputaților și senatorilor o indemnizație pentru activitatea parlamentară, alta decât cea pe care o încasează lunar. Concret, inițiatorii au vizat modificarea Statutului deputaților și senatorilor, prin introducerea unui articol nou.

Art.48

(1) Deputații și senatorii, după exercitarea mandatului, au dreptul, la cerere, la împlinirea vârstei standard  de pensionare, la o indemnizație lunară pentru activitatea parlamentară.

(2) De indemnizația prevăzută la alin. (1) și în aceleași condiții beneficiază și deputații și senatorii care nu mai au calitatea de parlamentari.

(3) Cuantumul indemnizației prevăzute la alin. (1) se acordă în limita a maximum 3 mandate și reprezintă produsul obținut prin înmulțirea numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizația brută lunară aflată în plată.

(6) Indemnizația pentru activitatea parlamentară se actualizează ori de câte ori se actualizează ori se indexează indemnizația brută lunară a unui deputat/senator aflat în exercitarea mandatului, cu aceeași dată.

VEZI PROIECTUL DE LEGE// CLICK PENTRU A MĂRI

FOTO: Gandul.info

FOTO: Gandul.info

Fără să fi văzut efectiv proiectul de lege, co-președintele PNL, Alina Gorghiu, a anunțat că partidul nu susține această inițiativă, deși nivelul indemnizațiilor demnitarilor români este sub cel european.

„În ședința de conducere de astăzi s-a stabilit că acest proiect nu are girul conducerii politic al PNL, dar știm foarte bine că pensiile și indemnizațiile în România nu sunt la nivelul pe care mulți și l-ar dori, dar, în același timp, este și problema de prioritate, unde direcționezi banii din bugetul României. Eu, față de acest proiect al PSD, aș fi avut altă prioritate. Dorințele românilor este acel proiect măcar dublarea alocațiilor pentru copii de la 42 la 84 de lei, dacă nu la 200 lei”, a declarat Gorghiu.

Crăciunescu: Pensii mici au cei care au muncit la CAP sau care n-au muncit toată viața

Declarația șefului de partid nu i-a impresionat prea mult pe liberalii care au semnat deja proiectul. Printre aceștia se numără și deputatul Grigore Crăciunescu, aflat la al doilea mandat. „Eu voi vota pentru acest proiect, votul este individual și nimeni nu-mi poate spune cum să votez. Doamna Alina Gorghiu, îi respect punctul de vedere, e președinta mea, dar nimeni nu-mi poate spune mie cum să votez. Votul nu e imperativ, la comanda cuiva”, a declarat Crăciunescu, contactat de gândul.

Deputatul a explicat că, după o experiență de muncă de 45 de ani, dintre care 32 de ani în sistemul medical, el beneficiază de o pensie de aproximativ 1.800 lei. Motiv pentru care, spune el, este nevoie de un surplus, care să vină și din activitatea de parlamentar. În opinia lui, România ar trebui să se alinieze la nivelul indemnizațiilor demnitarilor din Uniunea Europeană.

„Dacă cerem să fim în concordanță cu tot ce se întâmplă în Uniunea Europeană, și la bine și la rău, atunci și noi ar trebui să fim la același nivel. Acest proiect e binevenit”, a precizat liberalul.

Întrebat dacă nu i se pare că s-ar isca o diferență prea mare între pensiile aleșilor și cele ale oamenilor simpli, care au un astfel de venit de 300-400 de lei, Grigore Crăciunescu nu a fost impresionat.

„300 de lei sunt ajutoare sociale, nu pensii. Sunt oameni care n-au muncit toată viața sau au muncit foarte puțin la CAP (Cooperativa Agricolă de Producție). Asta este puterea economică a României, asta e situația lor actuală. Nu trebuie să ne gândim să luăm de la cei care au mai mult și să dăm la cei care au mai puțin, ci să ridicăm pensiile mici. E foarte greu de trăit cu o pensie de 700-800-900 de lei, dar asta e puterea economică a României, atât se poate oferi în acest moment. Cu toată înțelegerea, cu toată considerația mea legată de cei care au pensiile foarte mici, trebuie analizate aceste pensii foarte mici. Sunt oameni care au muncit puțini ani, nu au avut activitate și  contribuții, sunt foarte multe pensii mici la cei care au fost la CAP, dar asta e, e tot ce putem face acum, în țara asta noastră bântuită de toate duhurile mai mult rele”, a mai spus el.

În plus, deputatul PNL a adăugat că suma totală care s-ar duce pe aceste indemnizații speciale „nu ar greva bugetul de stat”.

„Eu cred că e un proiect bun pentru că în 2009 ni s-au tăiat pensiile, ni s-au diminuat indemnizațiile de parlamentari cu 25% și nu s-a mai revenit la indemnizațiile inițiale, mi s-a luat avionul, mi s-au luat mașinile, mi s-a luat hotelul , nu cred că avem așa multe avantaje cei care muncim în Parlament”, a conchis liberalul.

Calimente: „Oricum avem cele mai mici salarii, pensii din UE”

Un alt semnatar de la PNL este și deputatul Mihăiță Calimente. El susține că nivelul pensiilor parlamentarilor ar trebui să revină la nivelul din 2009, înainte ca Guvernul Boc să le elimine.

„Din moment ce și angajamentul USL a fost ca să reparăm ce a stricat guvernul Boc, considerăm că și pentru parlamentari, din moment ce pentru piloți, pentru militari, pentru polițiști aceste pensii au devenit din nou pensii de serviciu, așa ar trebui aplicat și pentru parlamentari. Eu cred că e un lucru absolut normal și firesc. Suntem o țară europeană, o țară care spune că ne respectăm demnitarii. Oricum avem cele mai mici salarii, pensii din UE.  În Bulgaria, salariul unui parlamentari e în jur de 3.000 de euro, până și în Republica Moldova au 3.000 de dolari”, a declarat Calimente pentru gândul.

Întrebat cum vede criticile aduse proiectului chiar din partea PNL, deputatul a dat vina pe vârsta celor care s-au arătat nemulțumiți de inițiativă.

„Probabil cei care au criticat proiectul din PNL sunt foarte tineri și nu se gândesc la pensie. Că dacă erau de vârsta mea, probabil se gândeau și ei la pensie”, a spus liberalul.

Cât despre pensiile foarte mici, Calimente a dat-o exemplu chiar pe mama lui, care, după cum spune el, are un astfel de venit de 312 lei. „Îi plătesc eu tot ce are de plătit pentru că altfel nu ar reuși să supraviețuiască. Normal că nu mi se pare corect, dar nu cred că dacă 300 de parlamentari vor avea 1.000 de lei pensii, doar câțiva vor avea 4.000 de lei, se va rezolva situația”, a adăugat el.

Semnatar PNL: „Nu voi vota acest proiect”

Deși a semnat și el proiectul de lege, deputatul PNL Vasile Varga a spus că, dacă PNL va decide că nu-l susține, atunci nu-l va vota în plen. Întrebat de gândul ce l-a convins să își pună semnătura pe proiect, Varga a explicat că i s-a pus în față un tabel comparativ cu indemnizațiile și pensiile din Uniunea Europeană, România fiind pe ultimele locuri.

În opinia sa, salariile demnitarilor sunt prea mici și ar trebui majorate, mai ales că au o răspundere foarte mare.

„Această lege ar veni ca o reparație la ce s-a făcut în 2010. Toți privesc așa, că parlamentarii își fac pensii speciale. Nu e adevărat, sunt doar indemnizații”, a spus el.

În plus, Varga admite faptul că nivelul pensiilor din România al tuturor oamenilor este unul foarte scăzut și că pensiile ar trebui majorate.  Oricum, adaugă el, nu mulți aleși ar primi această indemnizație specială și nu pentru mult timp.

„Vârsta de pensionare e de 65 de ani, iar media de viață la români e vreo 68. Și atunci, iei indemnizația doar trei-patru ani, dup-aia gata”, a adăugat Varga.

Ce spune inițiatorul

Petre Daea, inițiatorul proiectului privind pensiile speciale, a fost ministru al Agriculturii în Guvernul Năstase

Cel care a gândit proiectul de lege este pesedistul Petre Daea. Potrivit acestuia, inițiativa vine pentru a repara „ce a stricat guvernarea Boc” și se dorește revenirea la situația dinainte de 2010.

„De exemplu, pentru indemnizația brută de 7.000 cât este acum, pentru un mandat, pensia este undeva la 1.500 lei, pentru trei mandate este undeva la 4.000 lei, este suma maximă. Sunt trei praguri, pragul minim de 6 luni de zile, deci dacă ai stat mai puțin de 6 uni de zile nu beneficiezi de această sumă. Și în Parlamentul European este această practică. Noi ne-am inspirat din această lege a PE și deci este de la un mandat până la 3 mandate. Dacă sunt peste 4 mandate, nu mai contează”, a explicat Daea, potrivit Mediafax.

El a mai arătat că, în prezent, indemnizația de parlamentar „nu este purtătoare de spor de vechime”, motiv pentru care pensia ar fi afectată prin acest mod de calcul, iar proiectul de lege „pune în accord lucrurile”.

„Este vorba de a pune în acord lucrurile. Indemnizația unui parlamentar nu este purtătoare de spor de vechime, motiv pentru care indemnizația existentă acum pensia este afectată prin acest mod de calcul. Cu alte cuvinte, dacă ai o sumă de 5.000 lei, la această sumă un parlamentar care are 25-30 de ani vechime, beneficia de un spor de vechime, în cazul acesta nu beneficiază. Motiv pentru care, la calculul pensiei, erau aceste sume deformate cu procentul pe care îl influența sporul de vechime”, a mai spus Daea.

El a adăugat că actul normative este în lucru și că impactul ar fi foarte mic, fiind vorba de aproximativ 100 de parlamentari.
„Impactul este foarte mic, numărul parlamentarilor care beneficiază de un asemnea mechanism este foarte mic, undeva la 100-100 și ceva. Din evidențele noastre erau 120 de pesnionari în 2010, acum sunt 110”, a spus Daea.

Citește și