Deputatul Eusebiu Pistru s-a răsturnat cu o motoparapantă în urma unui zbor de agrement în Arad
Deputatul PDL de Arad Eusebiu Pistru s-a răsturnat cu o motoparapantă, la aterizare, la sfârșitul săptămânii trecute, în urma unui zbor de agrement, parlamentarul nefiind însă rănit, ci având doar hainele stropite cu combustibil scurs din rezervor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Incidentul a avut loc în cadrul unui eveniment aviatic desfășurat pe aerodromul din localitatea arădeană Șiria, unde deputatul Eusebiu Pistru a făcut un zbor de agrement cu o motoparapantă.
Pistru, fost sceretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, se afla în motoparapantă pe locul din spate, în față fiind pilotul, iar zborul deasupra aerodromului a durat aproximativ 15 minute.
La aterizare, parașuta aparatului de zbor a fost trasă puternic în față de vânt, iar vehiculul s-a răsturnat.
În urma incidentului, deputatul nu a suferit răni, dar hainele i-au fost stropite cu carburant scurs din rezervor.
„Nici nu-mi pot explica ce s-a întâmplat, pur și simplu ne-am răsturnat. A fost primul zbor al meu cu un astfel de aparat dar l-aș repeta fără emoții”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, Eusebiu Pistru.
„Nu am fost de față, dar am aflat pentru că a ajuns acasă mirosind puternic a benzină. M-am liniștit pentru că nu era rănit”, a adăugat soția deputatului, Geanina Pistru.
Pilotul a afirmat că a fost vorba de o rafală de vânt care a dezechilibrat aparatul și că s-a mai confruntat cu astfel de situații.