Deputatul Grigore Crăciunescu, urmărit penal pentru conflict de interese
Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție au dispus începerea urmăririi penale față de deputatul Grigore Crăciunescu pentru conflict de interese, a anunțat joi Ministerul Public, într-un comunicat de presă.
Din rezoluția de începere a urmăririi penale procurorii au reținut că, în calitate de primar al orașului Pașcani, funcție deținută în perioada 2008-2012, Grigore Crăciunescu „a îndeplinit acte și a participat la luarea de decizii prin care s-a realizat în mod direct un folos material pentru fiul său”.
„Astfel, învinuitul a perfectat, cu încălcarea dispozițiilor legale, mai multe contracte cu societăți comerciale în care figurează ca acționar principal și/sau administrator fiul său”, a precizat sursa citată.