Prima pagină » Știri politice » Deputatul Manolache, finul lui Ponta, explică pe înțelesul tuturor de ce parlamentarii trebuie să aibă pensii speciale: „Nu putem să punem egalitate între un demnitar și un cetățean normal, fie el muncitor, inginer sau medic”

Deputatul Manolache, finul lui Ponta, explică pe înțelesul tuturor de ce parlamentarii trebuie să aibă pensii speciale: „Nu putem să punem egalitate între un demnitar și un cetățean normal, fie el muncitor, inginer sau medic”

Nu există semnul egal între un cetățean și un demnitar, pensiile speciale pentru parlamentari reprezintă repararea unei nedreptăți, iar judecătorii de la Curtea Constituțională oricum au salarii și pensii mult mai mari - acestea sunt doar o parte dintre argumentele pe care le-au invocat aleșii, atunci când și-au votat indemnizații speciale, acordate după împlinirea vârstei de pensionare. "Trebuie să ne luăm Parlamentul înapoi", i-a îndemnat deputatul PSD Anghel Stanciu pe colegii săi, înaintea votului. Un mesaj care a prins, având în vedere că 303 parlamentari au spus "da" pensiilor speciale. Cât despre cei care după 40 de ani de muncă au pensii sub 1.200 de lei, "să fie sănătoși", după cum a declarat același Anghel Stanciu pentru Gândul. Aceiași despre care deputatul PSD Marius Manolache, finul premierului Victor Ponta, a spus că "nu sunt înalți demnitari" și că "nu putem să punem egalitate între un demnitar și un cetățean normal". Fie el muncitor, ingineri sau medic. Cum își apără parlamentarii pensiile speciale, citiți într-un articol Gândul.

După ce au pregătit pe șest un proiect de lege prin care își acordă pensii speciale, parlamentarii au ajuns rapid, în doar două luni, la votul final. Astfel că, după ce legea va fi promulgată de președintele Klaus Iohannis, deputații și senatorii vor primi în plus, după împlinirea vârstei de pensionare, pe lângă indemnizația de parlamentar, și o pensie specială de 1.600 de lei – pentru cei cu un mandat – , 3.100 de lei – cei cu două mandate- și 4.600 de lei -cei cu minimum trei mandate.

De precizat este și faptul că noile prevederi se aplică și retroactiv, adică acești bani îi vor primi inclusiv cei care nu mai sunt parlamentari, cu excepția celor condamnați definitiv. Potrivit calculelor făcute chiar de ei, în total ar fi aproximativ 1.000 de persoane vizate de pensiile speciale.

Finul premierului Victor Ponta, Marius Manolache, susține că nu se poate egalitate între un demnitar, care „are o răspundere extraordinară” și un „cetățean normal, fie el muncitor, inginer, medic”.

„Eu cred că nu putem să punem egalitate între un demnitar, înalt funcționar public, care are o răspundere extraordinară și un cetățean normal, fie el muncitor, inginer, medic,  șamd.”, a declarat pentru gândul, Marius Manolache.

Deputatul PSD a explicat că revenirea la pensiile speciale pentru parlamentari este „o chestiune de bun simț”.

„Dacă vă uitați în Uniunea Europeană ceilalți colegi noștri ai noștri față de indemnizațiile pe care le au noi suntem în urmă și pe altă parte această reglementare trebuia făcută de mai mult timp de fapt. Acum a fost o decizie unanimă, trei sute și ceva de voturi, eu zic că e un lucru destul de bun”, a spus pentru gândul Manolache.

Întrebat dacă este o viziune social-democrată acordarea acestor pensii speciale, pesedistul a răspuns că nu i se pare că „un supliment de 1.000 de lei” înseamnă foarte mult.

„Eu până la pensie mai am vreo 30 de ani. Imaginați-vă că în 30 de ani nu știu ce o să se întâmple, nu mi se pare o chestiune extrem de ridicolă, având în vedere că un supliment de 1.000 de lei ar însemna foarte mult raportat la alți demnitari sau funcționari publici. Imaginați-vă că judecătorii de la CCR au salarii de aproape 10.000 de euro pe lună, judecătorii de la Înalta Curte la fel, noi avem 1.000 de euro pe lună”, a fost poziția lui Manolache.

Acestuia i s-a atras atenția că sunt oameni care au o pensie de 1.200 de lei după 40 de ani de muncă.

„Dar nu sunt înalți demnitari. Mi se pare un respect față de cei care vin în Parlament pentru că calitatea de înalt demnitar nu o poate avea toată lumea, sunt câteva sute de oameni în țara asta, nu sunt mai mulți. Nu mi se pare un efort bugetar extrem de mare”, a replicat Manolache.

Stanciu (PSD): „Dacă mă uit la ce se întâmplă în Europa, e o sumă prea mică”

Deputatul PSD Anghel Stanciu nu doar că nu are mustări de conștiință pentru că a promovat acest proiect de lege, ci nici nu ia în calcul părerea oamenilor care l-au votat. Întrebat dacă a discutat cu cetățenii din colegiul lui, Stanciu a dat vina pe jurnaliști, care le-au indus ideea că Parlamentul nu face nimic.

„Cred că cetățenii din colegiul meu, 90% dintre ei, ar vota să dispară Parlamentul pentru că așa li s-a indus de către ziariști și alte cercuri de influență, că acest Parlament este populat de oameni care dorm. Unii dorm somn de veci. Deci este o activitate periculoasă”, a declarat pesedistul pentru gândul.

Întrebat dacă suma de 4.600 de lei, pensia de care ar beneficia Anghel Stanciu pentru șase mandate, acesta a comparat situația României cu celelalte state din Europa, dar și cu realitățile economice.

„Dacă mă uit la ce se întâmplă în Europa, e o sumă prea mică. Dacă mă uit la posibilitățile care sunt în România, cred că e o sumă prea mare. Nu am remușcări pentru că eu nu pentru mine am votat pensia, ci am votat pentru un Parlament puternic, care să fie populat cu oameni care renuță la viața de zi cu zi și fac ca mine 23 de ani naveta”, a adăugat el.

Despre oamenii cu pensii mici, sub 1.000 de lei pe lună, Anghel Stanciu n-are decât un singur mesaj: „Să fie sănătoși!”.

Vochițoiu (UNPR): „E dubios ăla care spune că nu are nevoie de pensie, ori a furat, ori are vreo moștenire”

Senatorul UNPR, Haralambie Vochițoiu, a declarat pentru gândul că sunt dubioși parlamentarii care nu doresc o pensie.

„E dubios ăla care spune că nu are nevoie de pensie, ori a furat, ori are vreo moștenire. Această pensie pe care o primește un parlamentar nu o primește decât pe bază de cerere, deci domnul Orban și alți ipocriți nu trebuie să se agite că nu-i va agresa nimeni cu bani, nu fac cerere, nu iau pensia. Dacă cineva până la 65 de ani câștigă la Loto sau are vreo moștenire din America sau Tamara din URSS, nu face cererea și nu primește pensia. Nu cred că eu după patru ani să primesc o pensie de 1.200 lei, nu cred că este o crimă. Nu sunt nici măcar 100 de beneficiari ai acestei pensii în acest moment”, a afirmat pentru gândul uneperistul. 

Ca parlamentar de Valea Jiului, senatorul UNPR a precizat că minerii săi nu vor vedea cu ochi buni această măsură.

„Sigur că nu le convine chestiunea aceasta pentru că minerii mei, și eu am lucrat zece ani acolo, după douăzeci de ani sau treizeci de ani în fundul pământului unii nu au pensie de 2.000 de lei și și-au riscat viața în fiecare zi. Dar asta înseamnă să punem o categorie profesională împotriva altora”, a spus Vochițoiu.

Senatorul UNPR a adăugat că nu vota pentru această pensie special dacă era lăsat să lucreze în timp ce este parlamentar.

„Eu nu aș fi votat niciodată pentru o pensie specială, am votat doar pentru o pensie. În perioada în care un parlamentar lucrează nu beneficiază de niciun leu la pensie. Înaintea guvernării Boc – Băsescu și parlamentarii beneficiau de pensii ca profesorii, medicii. Nu sunt deloc pensii speciale, eu preferam să nu avem pensii speciale, dar să avem dreptul să lucrăm”, a fost poziția senatorului UNPR.

Anghel (PC): „Nu vorbesc eu, Cristiana, vorbesc eu, parlamentarul care-și înțelege menirea”

Senatoarea PC Cristiana Anghel s-a plâns, în plenul reunit, de faptul că, din cauza jurnaliștilor, Parlamentul are o cotă de încredere scăzută și că USL a promis, în campania electorală, că vor repara nedreptățile făcute de guvernarea condusă de Emil Boc. „Această pensie este o recompensă a meritelor parlamentarilor”, a spus ea, în plen, votând proiectul de lege.

Întrebată de gândul de ce ar trebui ca parlamentarii să beneficieze de aceste pensii speciale, senatoarea PC a mizat pe promisiunile făcute în 2012. „Nu am susținut lucrul acesta. Am votat, dar nu pentru că parlamentarii trebuie să aibă pensii speciale, ci pentru că sloganul meu în campania electorală a fost „Dreptate până la capăt”. Or, parlamentarii au avut pensii speciale, doamna Anastase a eliminat-o, iar când am spus dreptate până la capăt, facem pentru toți. Am susținut pensiile piloților, pensiile grefierilor, diplomaților, orice proiect care venea și repara dezastrul rămas în urma lui Boc și a PDL-ului”, a precizat ea.

În plus, întrebată dacă nu cumva ar fi trebuit să existe alte priorități, Cristiana Anghel a spus că ea nu trebuie să sufere din cauza parlamentarilor corupți. „Dvs vă raportați, și în general presa se raportează, doar la parlamentarii de acum, în ideea că ei, cei 600, sunt niște nenorociți toți. Cineva spunea că unul din zece parlamentari ar avea probleme. Dacă din zece parlamentari, unul ar avea probleme, iar eu sunt printre ceilalți nouă, de ce trebuie să sufăr eu pentru celălalt?”, s-a întrebat ea, retoric.

Video: Gândul.info

Mai mult, de ce ar trebui ca președintele CCR să câștige mult mai mult decât un parlamentar? „Domnul Zegrean, care ne-a încălcat și referendumul, are 180 și ceva de milioane salariu și vreo 100 și ceva de milioane pensie. Dumnealui ia într-o lună cât iau eu în opt luni de zile. Vi se pare normal? Este o discrepanță foarte mare între cât ia domnul Zegrean pe lună și cât iau eu ca parlamentar. Și nu vorbesc eu, Cristiana, vorbesc eu, parlamentarul care-și înțelege menirea, care nu lipsește de la ședințe, care are inițiative legislative, care se zbate pentru inițiativele respective, care mare parte din acestea vin în întâmpinarea dorințelor populației și care nu a uitat o clipă că a fost trimisă aici pentru a face dreptate până la capăt”, a mai spus ea.

Cum Cristiana Anghel a devenit cunoscută pentru că a făcut greva foamei aproape 70 de zile, militând pentru drepturile salariale ale profesorilor, gândul a întrebat-o dacă nu se face o nedreptate acum față de ei. Astfel, senatoarea PC a recunoscut faptul că pensiile cadrelor didactice sunt prea mici, însă guvernarea a reparat multe din nedreptățile făcute de Emil Boc.

„Nici măcar 1.500 de lei după 40 de ani de muncă. La cadrele didactice este o mare problemă, au fost recuperate salariile, dar Guvernul Boc și PDL le-a tăiat și celelalte drepturi și sporuri salariile. S-au recuperat cei 25%, s-au recuperat și banii reținuți abuziv, dar nu s-au recuperat și celelalte drepturi. Eu am spus așa: dacă până la 1 septembrie nu există din partea comisiei noastre niciun proiect de lege, eu o să le refac statutul și să prevadă toate drepturile pierdute de cadrele didactice, dar ca acestea să intre în calculul pensiilor. Nu se poate ca un cadru didactic să aibă, după 40 de ani de muncă, 10-11 milioane de lei pensie, iar unul care n-a muncit o zi să aibă 4 milioane pensie. Pensiile lor sunt mici și trebuie făcut ceva în sensul acesta. Guvernul a promis în toamnă o nouă lege a salarizării care să repună în ordinea normală, or, cadrele didactice ar trebui să fie undeva în treimea superioară”, a spus ea.

Video: Gândul.info

Referitor la criticile venite din partea cetățenilor, Cristiana Anghel a spus că cei care au votat-o nu i-au reproșat faptul că a susținut proiectul de lege privind pensiile parlamentarilor, ci critici au venit doar de la „postaci”.

„N-am discutat om la om, persoană cu persoană, dar am discutat pe rețelele de socializare și nu m-au criticat pentru lucrul acesta. Sunt postacii care mă înjură de dimineață până seară, trebuie să-și câștige și ei banii cumva”, a conchis senatoarea.

Deputații și senatorii au votat astăzi proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor. Decizia a fost luată cu 303 voturi „pentru” și 124 „împotrivă” și două abțineri.

Potrivit inițiativei legislative, „cuantumul indemnizației se acordă în limita a 3 mandate și reprezintă produsul obținut prin înmulțirea numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizația brută lunară aflată în plată. Cuantumul indemnizației îl reprezintă produsul obținut prin înmulțirea numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizația brută lunară realizată în luna anterioară solicitării de pensionare. Pentru mandate incomplete, indemnizația se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de 6 luni de activitate parlamentară”.

Concret, potrivit proiectului de lege, un parlamentar cu un mandat ar urma să primească o astfel de indemnizație de aproximativ 1.600 de lei, cel cu două mandate ar primi 3.100 de lei, iar cei cu minimum trei mandate ar câștiga, în plus, aproximativ 4.600 de lei.  

 

Citește și