Deputatul PC Ion Diniță, în plen: Nu există indiciu care să justifice privarea mea de libertate
„Măsura preventivă a arestării este una excepțională, se ia în anumite condiții pentru garantarea bunului mers al anchetei. În ceea ce mă privește, nu mă sustrag urmăririi penale, nu influențez mersul anchetei prin influențarea probelor sau a participanților la procesul penal, nu reprezint un pericol pentru opinia publică”, a spus Diniță.
El a adăugat că i se reproșează fapte petrecute în 200 – 2010 când nu era parlamentar, fapte în legătură cu activitatea comercială a societății unde era administrator.
„Vă rog să apreciați cu tot discernământul dacă cererea cu care sunteți sesizați merită sau nu, dacă mersul anchetei este perturbat de prezența mea în societate”, a spus Diniță.
Potrivit acestuia, este greșită „ideea că parlamentarul se bucură de imunitate generală și absolută în virtutea căreia deputatul sau senatorul nu poate deveni niciodată subiect de drept penal”
„Dimpotrivă, deputații și senatorii pot fi trași la răspundere pentru fapte străine mandatului și în această situație mă aflu eu, împotriva mea fiind începută urmărirea penală. Niciun indiciu nu justifică necesitatea privării mele de libertate, alta decât conjunctura nefastă a campaniei electorale”, a mai spus Diniță.
Camera Deputaților nu a luat, luni, nicio decizie în cazul cererii de arestare preventivă a deputatului Diniță din cauza lipsei cvorumului.