Prima pagină » Știri politice » Deputatul PSD Cristian Rizea, audiat la DNA

Deputatul PSD Cristian Rizea, audiat la DNA

Deputatul PSD Cristian Rizea, audiat la DNA
Deputatul PSD Cristian Rizea este audiat, luni, la DNA în dosarul în care este acuzat de trafic de influență.

Deputatul Cristian Rizea este audiat, luni dimineața, la DNA în dosarul în care procurorii au cerut Parlamentului să încuviințeze arestul preventiv în cazul acestuia, însă pe 9 martie plenul Camerei Deputaților a decis că nu poate fi arestat, dar a încuviințat reținerea acestuia.

Totodată, procurorii DNA l-au chemat pe 10 martie la sediul DNA, pe parlamentarul Cristian Rizea pentru a îi aduce la cunoștință faptul că în șapte zile trebuie să achite cauțiunea în valoare de un milion și jumătate de lei. Potrivit legii, acesta poate contesta măsura la instanța supremă.

Parlamentarul este acuzat de trafic de influență, iar potrivit procurorilor Rizea ar fi primit suma totală de 300.000 de euro pentru ca, în schimb, „să intervină la nivelul a două autorități, Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) și primăria comunei Chiajna, astfel încât Colțea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidențială din municipiul București, respectiv să obțină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu primăria comunei Chiajna”.

Mai exact, spun procurorii, „Colțea Lucian urmărea să intervină pe lângă primarul comunei Chiajna pentru a stabili o înțelegere cu acesta” , apeland în acest sens la Cristian Rizea, cel care „i-a spus că problema este ca și rezolvată, că îl sună pe primarul comunei Chiajna și că a doua zi dimineață vor merge împreună la acesta să primească asigurări în acest sens. Rizea Cristian l-a întrebat dacă mai are vreo problemă pe care să i-o poată rezolva. Inculpatul Colțea Lucian a spus că da și i-a prezentat situația unui alt teren situat în mun. București. I-a transmis lui Rizea Cristian că vrea să ajungă la directorul RA-APPS care avea în administrare imobilul respectiv. La acel moment Rizea Cristian i-a spus că îl cunoaște foarte bine pe directorul RA-APPS și că va fi rezolvată și această problemă”.

Ulterior, deputatul ar fi mers împreună cu omul de afaceri Lucian Colțea la sediile celor două instituții.

„În următoarea perioadă, septembrie – octombrie 2009, Rizea Cristian s-a întâlnit în mai multe rânduri cu primarul comunei Chiajna și cu directorul RA-APSS pentru a susține interesele lui Colțea Lucian în sensul celor arătate”, precizează procurorii DNA.

Proveniența banilor ar fi fost mascată prin încheierea unor contracte fictive de împrumut

Citește și